Volei masculin, junior

Turneu perfect pentru echipa LPS Suceava

De curând, sala „Dumitru Bernicu” din Suceava a găzduit primul turneu din cadrul Campionatului Naţional de volei masculin pentru juniori I. Formaţia Liceului cu Program Sportiv din Suceava a avut ca adversare echipele CSS Bacău, LPS CSS Piatra Neamţ şi CSS Botoşani.

Gruparea suceveană pregătită de profesorul Tudor Orăşanu a câştigat toate cele trei partide disputate. În primul meci, LPS Suceava a învins cu 3-0 CSS Botoşani, în al doilea a trecut cu 3-1 de CSS Bacău, iar în ultima dispută a depăşit LPS CSS Piatra Neamţ cu 3-0.

„Sincer să fiu nu mă aşteptam la aşa o evoluţie bună a tinerilor noştri jucători, pentru că au avut adversari deosebit de competitivi. S-a văzut din plin faptul că o mare parte a sportivilor noştri au avut continuitate în antrenamente şi au evoluat la seniori la echipa CSM.

Pentru că am văzut ce stare de spirit există în cadrul formaţiei noastre am introdus pe teren şi jucători foarte tineri, cum ar fi Ioan Verciuc, elev în clasa a VI-a.

Sper să ne descurcăm la fel de bine şi la al doilea turneu, care va avea loc peste două săptămâni, la Bacău, primele două clasate după aceste două turnee vor merge mai departe în competiţia juniorilor I.

Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat, cu o menţiune specială pentru domnul Costel Cucu, managerul firmei Proiect AIC”, a declarat antrenorul echipei LPS Suceava, Tudor Orăşanu.

Din lotul echipei sucevene au făcut parte sportivii: Vlad Ştreangă, Gabriel Albu, Alexandru Roman, Cosmin Boghian, Denis Croitor, Paul Cojocaru, Andrei Curic, Valentin Istrate, Paul Ciofu, Alexandru Andruşcă şi Ioan Verciuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: