Mai multe asociaţii sucevene au semnat „Proclamaţia pentru Libertate”

> Ele cer, între altele, renunţarea la politicile sanitare bazate pe „obligativităţi” şi trecerea la cele bazate pe „recomandări”

Mai multe asociaţii sucevene au semnat textul „Proclamaţiei pentru Libertate” citit la protestul desfăşurat la Bucureşti, sâmbătă, 3 aprilie  la Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei – Palatul Parlamentului.

Vă prezentăm integral „Proclamaţia pentru Libertate” care cuprinde lista de revendicări a protestatarilor  şi ONG-urile semnatare.

„Cerem:

Încetarea tuturor restricţiilor şi a stării de alertă. Implicit – eliminarea obligativităţii măştii, revenirea la învăţământ faţă în faţă;

Abrogarea legii carantinei (Legea 55/2020 ) care îi dă drepturi dictatoriale lui Raed Arafat;

Renunţarea la politicile sanitare bazate pe obligativităţi şi trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii şi facilităţi, plus program naţional de profilaxie. În această ordine de idei, cerem:

Retragerea proiectului legii vaccinării obligatorii, PLx 399/2017;

Retragerea proiectului de lege care transformă Poliţia Militară în organ de represiune împotriva civililor;

Respingerea Paşaportului de vaccinare, instrument de presiune şi segregare socială pe criterii medicale;

Anularea ordonanţei de urgenţă care desfiinţează malpraxisul adoptată luni, 29 martie 2021;

Eliminarea oricăror interferenţe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica şi cu libertăţile religioase;

Cerem ca Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor să accepte schemele de tratament aplicate cu succes atât de medici români cât şi de medici străini, independent de recomandările OMS şi redeschiderea spitalelor în vederea asigurării serviciilor medicale pentru bolnavii cronici;

Cerem să înceteze executarea necondiţionată a ordinelor OMS (organizaţie aservită BigPharma) de către Ministerul Sănătăţii, precum şi o analiză a deciziilor OMS în vederea continuării, condiţionate sau nu, a colaborării cu această organizaţie;

Demiterea şi anchetarea tuturor celor responsabili pentru situaţia actuală, prin comiterea de abuzuri, acte de terorism mediatic, fraude, mascarea conflictelor de interese, crime împotriva umanităţii, terorism de stat, trădare conform art 394-398 din Codul penal, răspândire de informaţii false. (Printre aceştia se numără: Klaus Werner Iohannis, Raed Arafat, Florin Cîţu, Vlad Voiculescu, Ludovic Orban, Nelu Tătaru, Marcel Vela, Lucian Bode, Vlad Gheorghiţă, Adrian Streinu-Cercel, Alexandru Rafila, Virgil Musta, Carmen Dorobăţ etc.);

Întrucât suntem perfect conştienţi că acestea reprezintă doar soluţii de moment, cerem imperativ:

Schimbarea mecanismului electoral prin adoptarea unei noi legi electorale, bazată pe principii de transparenţă, competenţă şi reprezentativitate reală, şi care să mute centrul de putere dinspre partide înspre comunităţi;

Alegeri anticipate organizate pe baza acestei noi legi electorale, care să asigure astfel schimbarea întregii clase politice actuale, dovedită în cea mai mare parte a fi incompetentă, vândută şi slugarnică faţă de interesele străine;

Elaborarea în cel mai scurt timp a unei Strategii de restaurare şi dezvoltare naţională, care să se scoată ţara din dezastrul produs de incompetenţa şi inconştienţa clasei politice trădătoare.”

„Proclamaţia pentru Libertate” este semnată de mai multe ONG-uri şi persoane, printre care: Starea de Libertate, Calea Neamului, Asociaţia NeamUnit, Pro Decizii Informate, Frăţia Ortodoxă, Bucovina Profundă, Asociaţia Europa Veche, Asociaţia Sfinţii Mărturisitori din închisori – Bucovina,  Federaţia Provita, Dumitru Balan, Fundaţia Pentru Oameni FOR – Forumul Organizaţiilor pentru România, Asociaţia ASCIOR, As. Scut Botoşănean, Straja Carpaţilor.

În document se arată că lista rămâne deschisă, existând şi o petiţie online ce poate fi semnată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: