Angela Zarojanu, care a obţinut o mai mare implicare a societăţii civile în amenajarea parcului Şipote, a aflat ieri, în direct, că grupul de discuţii pe proiect este moderat de USR

Acum îmi explic de ce erau atât de activi în dezbatere reprezentanţii USR

Consilierul local PNL Angela Zarojanu, care a propus în CL şi susţinut un amendament, ce a fost aprobat, prin care reprezentarea societăţii civile în comisia tehnică de elaborare a temei de proiect pentru amenajarea parcului Şipote a fost dublată, a aflat luni, în timpul emisiunii „Subiectul Zilei” de la News Bucovina, că grupul de discuţii legat de acest proiect este moderat de un reprezentant USR.

Angela Zarojanu a spus că a constatat cu surprindere că a existat o dispută pe acest grup între viceprimarul USR Teodora Munteanu şi Alin Opincaru şi consideră că viceprimarul a făcut „o declaraţie nefericită”.

„Eu mă aşteptam să se vorbească de faptul că amendamentul propus de mine pentru parcul Şipote a trecut. Noi suntem în aceeaşi echipă cu USR, dar eu caut explicaţii la toate şi mă gândesc că lipsa de experienţă în administraţia publică a grupului de consilieri USR i-a determinat poate să facă aceste remarci care nu-şi aveau rostul” a spus Angela Zarojanu.

Ea a subliniat că aceasta a fost şi discuţia în Consiliul Local Suceava şi că a constatat că toate partidele au fost interesate să-şi aducă contribuţia la rezolvarea acestei probleme.

„Nu mi-a trecut deloc prin minte că în loc să ne bucurăm că s-a ajuns să se clarifice o parte din lucruri, să se ajungă ca la grădiniţă, cu cine spune primul: Spun eu, spun eu! M-a mirat, pentru că eu respect foarte mult societatea civilă, mai ales că reprezintă legătura între tânara generaţie şi cei care fac administraţie, având în vedere că circa 70% dintre cei care activează în societatea civilă sunt tineri” a declarat consilierul local liberal.

Zarojanu a menţionat că a vorbit cu Alin Opincaru pentru că acesta a rugat-o, pe un ton foarte respectuos, să-i spună care este componenţa Comisiei Tehnice care funcţionează pe lângă Comisia de Urbanism.

„M-a întrebat pe mine, pentru că eu sunt în comisia care ţine legătura cu societatea civilă. E datoria mea şi a oricărui consilier local ca atunci când primim întrebări de la cetăţeni să le răspundem” a adăugat Angela Zarojanu.

Ea nu-şi poate explica ce a produs „atâta supărare”, dar că s-a gândit că nu trebuie să-şi piardă timpul şi energia, pentru că sunt atâtea de făcut.

„În Consiliul Local au fost foarte multe discuţii, iar lucrurile s-au clarificat destul de mult, în sensul că a trecut acel amendament, iar din Comisia Tehnică vor face parte doi reprezentanţi ai societăţii civile” a spus Angela Zarojanu.

Ea a explicat că a făcut această propunere după ce a constatat că erau foarte multe discuţii pe grupuri cu societatea civilă şi că foarte mulţi îşi doreau să facă parte din acea echipă.

Angela Zarojanu a aflat în emisiune că grupul de discuţii privind parcul Şipote este administrat de consilierul personal al viceprimarului USR Teodora Munteanu. Şi aşa şi-a explicat de ce erau atât de prezenţi reprezentanţii USR în dezbatere.

Din acest motiv, preşedintele Fundaţiei pentru Tineret Suceava, Vlad Grosar, intenţionează să organizeze un alt grup de discuţii, care să fie al societăţii civile, distinct de grupul coordonat de USR.

Consilierul local liberal Angela Zarojanu a apreciat totodată că ar trebui să se îmbunătăţească modul de comunicare între PNL şi USR în Consiliul Local, poate mai mult din partea colegilor din USR.

„Avem o îndatorire faţă de cetăţeni. Responsabilitatea este foarte mare, iar aceste fricţiuni care apar fac să slăbească unitatea. Lumea va fi preocupată mai mult de ceea ce a spus un consilier de la USR sau unul de la PNL decât de proiectele din administraţie” a arătat Zarojanu.

Potrivit ei, în ceea ce priveşte parcul Şipote, PNL a avut iniţiativa şi a reuşit cu această comisie tehnică să se creioneze tema; iar a doua parte o reprezintă juriul, comisia de evaluare, pentru că va fi organizat un concurs de soluţii, conform legislaţiei.

Angela Zarojanu a explicat ceea ce s-a decis în Consiliul Local, respectiv că un grup de oameni, profesionişti, stabilesc o temă de proiectare, împreună cu reprezentanţi din societatea civilă. Şi a felicitat societatea civilă care se gândeşte să desemneze persoane care au legătură cu domeniile care sunt necesare. Urmând ca apoi o comisie de evaluare, un juriu format 51% din arhitecţi, dar şi din urbanişti, peisagişti şi directorii din direcţiile de urbanism şi proiecte europene, plus un reprezentant al societăţii civile, tot din această arie profesională, să decidă care este cel mai bun proiect.

Consilierul local Angela Zarojanu a subliniat că în decursul anilor s-a preocupat mult de parcul Şipote, pentru că „parcul Şipote nu este al nostru, ci al generaţiilor viitoare”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: