Vaccin

Se zice că de când cu pandemia s-ar fi citit mai mult, că unii chiar s-ar fi pus (inclusiv din lipsă de alt divertisment) cu burta pe carte sau vor fi citit de-a ruptelea, atât de pe hârtie, cât şi de pe monitoare sau smartfoane. Se zice… Cine zice cel mai des şi mai tare? Spun edituri, librării, chiar şi autori, fiindcă încearcă să preţuiască „momentul”, să-şi vândă marfa. Căci cărţile nu se vând altfel decât cartofii sau şerveţelele igienice, poate-poate. Nu-ţi curge nasul? Aprovizionează-te, fii pregătit, s-ar putea să ai nevoie!… A trecut Ziua Poeziei (21 martie) fără evenimente publice (şi eventual plătite din bani publici) şi nicio instanţă de profil (chiar am fost foarte curios să aflu!) n-a enunţat că s-ar fi citit în această perioadă (şi) mai multă poezie, ce, cine. Totuşi, într-un clasament pe 2020 realizat de revista „Echinox”, vizând „cele mai bune” cărţi ale anului trecut, m-am bucurat s-o reîntâlnesc pe Deniz Otay, fostă vecină a redacţiei „Craiului” pe când era elevă la CN „Petru Rareş”, iar în acest an laureata Premiului Naţional „M. Eminescu” pentru debut. Şi sunt convins că, cel puţin, poeţii tineri o citesc pe Deniz Otay. Dar alţii?… Am reţinut şi ce a spus pentru 21 martie poetul Dan Mircea Cipariu (vezi p. 11). Că… poezie – terapie, vaccin. Tare mă tem că el însuşi se încurajează, că suflă vânt în pânzele proprii şi ale breslei sale destul de numeroase şi ascunse; nici nu-i ştii pe poeţi când cumpără ei înşişi cartofi sau şerveţele igienice. Poate că le va fi şi lor foame, poate că le va curge nasul. Iar încă mult mai tare mă tem că din ce în ce mai mulţi cumpărători de cartofi au uitat să citească altceva decât etichetele puse pe rafturi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: