Preşedintele PSD Rădăuţi, Nistor Tatar, spune că cei trei consilieri locali excluşi din PSD au trădat în favoarea PNL:

Facem curăţenie şi ne pregătim de următoarele alegeri

Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Rădăuţi, Nistor Tatar, a declarat, vineri, la News Bucovina, că cei trei consilieri locali PSD excluşi din partid –  Florin Preda, Adrian Jecalo şi Ionuţ Mitrofan –  au trădat în favoarea PNL.

„Jecalo şi cu Mitrofan trebuia să fie daţi afară de când au ales vicele. De atunci trebuia daţi afară din partid, dar li s-a mai dat o şansă la timpul respectiv” a menţionat Tatar.

El a adăugat că aceştia nu au înţeles nimic din şansa oferită şi că au continuat să se comporte în acelaşi fel, având interese şi legături cu primarul PNL Bogdan Loghin.

Tatar a exemplificat că situaţia lui Adrian Jecalo, care a ajuns să fie propus de PNL pentru comisia de evaluare a activităţii managerului Spitalului Municipial, deşi s-au făcut (alte) propuneri la partid.

„Propun ei oamenii în locul nostru” a spus preşedintele PSD Rădăuţi.

El a arătat că „trădătorii au apărut acum, în momentul când PNL s-a folosit de ei” şi că trădarea a ieşit la suprafaţă când PNL s-a folosit de ei.

Nistor Tatar a recunoscut că el i-a propus pe locuri eligibile pe cei trei şi că, deşi a primit nişte informaţii de la nişte colegi din partid să fie atent la Adrian Jecalo, nu le-a luat în considerare, pentru că acesta era de 8 ani în partid, a mai fost consilier şi nu a fost nicio problemă.

Primarul îşi doreşte să conducă şi PSD Rădăuţi

„Actualul primar probabil îşi doreşte să conducă şi PSD. A fost în mijlocul nostru. A avut nişte legături şi cu domnul Jecalo şi cu alţii.  Actuala guvernare nu face cum a făcut PSD. Ei intră la rupere. Când se intră la rupere, atunci, unde ştii că găseşti un punct slab, loveşti. Sunt cei doi directori de şcoli şantajabili pe buget şi funcţii. Ei caută să se reorienteze pentru când se vor da concursurile pentru funcţie în vară” a explicat Tatar.

El a deplâns soarta celor din PNL, că nu prind funcţii pentru că le ocupă cei trei excluşi din PSD.

„Nu mai au loc la funcţii cei din PNL cum au loc aceste trei persoane. Noi trebuie să facem curăţenie şi să ne pregătim pentru următoarele alegeri” a declarat Tatar.

El a mai spus că Adrian Jecalo l-ar fi trădat şi în campania electorală, pentru că a transmis informaţii din interiorul PSD la cei din PNL şi că a aflat recent de această situaţie.

Nistor Tatar a mai arătat că celor trei li s-a explicat că dacă primarul Bogdan Loghin avea asigurată majoritatea în Consiliul Local Rădăuţi nu erau interesanţi, însă vor deveni „istorie” imediat ce vor părăsi Consiliul Local Rădăuţi, după finalizarea procedurilor interne de contestare a deciziei de excludere.

„Nu stăm noi la remorca PNL la Rădăuţi. Noi suntem partid social-democrat, avem doctrina noastră şi respectăm ceea ce trebuie să respectăm. Ce decidem în Biroul Permanent, aia trebuie să facem” a declarat Tatar.

El a dat ca exemplu faptul că în Biroul PSD s-a stabilit să fie votată o anumită persoană pentru Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Rădăuţi, iar doi consilieri locali PSD au votat candidatul propus de PNL. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: