„Nu mai găsesc nicio soluţie sau cale de resuscitare”

Antreprenorul sucevean Ştefan Mandachi a anunţat, luni, că decis să înmormânteze proiectul primului metru de autostradă pentru că nu mai găseşte nicio soluţie sau cale de resuscitare.

Vă prezentăm integral manifestul lui Ştefan Mandachi la 2 ani de la protestul care a aprins speranţa în România că se vor face autostrăzi. (N.B.)

  1. Astăzi, 15 martie 2021, ora 15.00, se împlinesc, pe muchie, doi ani de la PROTESTUL „România vrea autostrăzi! Şîeu”, care a solidarizat toată ţara. Este singurul manifest organizat vreodată de către un antreprenor român, prezentat la BBC (cel mai citit articol, devansând atentatul din Noua Zeelandă), la BLOMBERG („Un nou tip de protest în România”), în DER STANDARD („Un protest care uneşte o ţară”) şi la EURONEWS („Shortest highway in the world”).
  1. Pe marginea subiectului s-au realizat două filme documentare de lungmetraj în FRANŢA (realizatorii au venit în satul meu, Sf. Ilie), un amplu reportaj pe Radio BBC (realizat de Tessa Dunlop, care s-a deplasat la Suceava) şi o emisiune specială în Spania. Filmul meu documentar nu-l mai pun la socoteală…
  1. Iată noutăţile, după doi ani: nu avem nicio autostradă în toată regiunea istorică Moldova! S-a finalizat doar o centură ocolitoare la Bacău, de câţiva kilometri, pe care nici bine nu intri, că în două minute eşti obligat să ieşi. De 31 de ani, de la Suceava la Bucureşti tot şapte ore faci, tot istovit ajungi. La fel cum de la Suceava spre capitala Transilvaniei, Cluj, drumul este la fel de anevoios, fără 1 milimetru de autostradă. Nu s-a schimbat ABSOLUT NIMIC. Se circulă groaznic, iar pericolele sunt la fel, poate chiar mai mari (avem mai multe maşini).
  1. Trebuie să mulţumim următorilor „ctitori” (în ordine alfabetică) pentru morţii de pe şosele, pentru toate orele din viaţa noastră pe care le petrecem la volan în loc să stăm cu familia, pentru stres, pentru nervi, pentru răni, pentru sperieturi şi pentru toate pericolele prin care trecem pe şoselele Moldovei: Boc, Cîţu, Ciorbea, Dăncilă, Grindeanu, Isărescu, Năstase, Orban, Ponta, Roman, Stolojan, Tăriceanu, Tudose, Ungureanu, Văcăroiu, Vasile precum şi tuturor preşedinţilor României din 1990-2021, care i-au numit.
  1. Poate că sunt diferenţe între conducătorii patriei în alte domenii, dar din punct de vedere al realizării de autostrăzi în Moldova NICI-UNUL NU ESTE MAI BREAZ DECÂT ALTUL, TOŢI SUNT ZERO BARAT! Nu-i mai breaz Orban decât Văcăroiu, Cîţu decât Dăncilă, Isărescu decât Grindeanu, sau Tudose decât Ciorbea.
  1. Totuşi, să nu uităm pe cel mai mare vinovat dintre toţi, NOI, POPORUL ROMÂN. E de bun-simţ să ne mulţumim şi NOUĂ, CELOR CARE I-AM VOTAT ŞI ALES pe cei enumeraţi mai sus. Şi nouă ni se datorează toate catastrofele de pe şosele, pentru că am stat pe margine.
  1. Nu am iniţiat dintr-o dată protestul din 2019. Primul meu interviu în care mă declaram siderat de lipsa autostrăzilor a fost în Business Magazin, în anul 2016 (acum cinci ani). Aşadar, nu a fost o invenţie de moment, în martie 2019, sau de marketing, cum pretindeau unii proşti, ci mai multe frământări şi frustrări instalate în ani, pe fondul pericolelor de moarte în care m-am aflat la volan.
  1. Deşi au trecut vreo patru rânduri de alegeri politice, le-am ignorat total, cu toate că aş fi avut oricând şanse să fiu votat. Pe merit. Nu-mi place politica, mă enervează, mă plictiseşte. Chiar şi aşa, niciunul dintre cretinii care m-au acuzat că voi candida nu şi-a cerut scuze. Nici nu e nevoie. N-am nicio simpatie pentru niciun partid politic, nu fac parte din nicio organizaţie sau mişcare. Există oameni extraordinari în toate partidele (sunt prieten cu câţiva), dar există şi multe lichele corupte, care îşi bat joc de şansa acestei ţări. Nu vă îmbătaţi cu apă rece! La ora actuală, COLCĂIE CORUPŢIA ÎN ROMÂNIA. Este enormă! Aviz amatorilor: n-am să dau un cent mită atâtea zile câte voi trăi! Corupţia derivă din lipsa de educaţie. Aşa am ajuns fără o autostradă în 31 de ani.
  1. În ultimii doi ani, am văzut prea puţini români nemulţumiţi cu adevărat de reţeaua de drumuri din Moldova. Prim urmare, în temeiul constatării că cei mai mulţi s-au resemnat cu privire la acest subiect, în mod logic şi firesc, cred din ce în ce mai puţin că România vrea autostrăzi. E mult mai plauzibil „ROMÂNII NU VOR AUTOSTRĂZI”. Aşa ar trebui redenumită strigarea noastră, a tuturor: „noi, românii, nu vrem autostrăzi”. Eu mi le doresc şi am luptat pentru asta, mai suntem câţiva zăpăciţi! Însă prea puţini mai vor cu adevărat. Dacă românii ar fi vrut autostrăzi, le-ar fi avut! S-ar fi luptat pentru ele. Nemţii, britanicii au vrut, francezii la fel, italienii şi ei, spaniolii, grecii, chiar şi sârbii mai nou, bulgarii, ungurii, toţi au vrut. ŞI S-AU FĂCUT!!! Noi, românii, nu am vrut! De aceea nu avem. Prin urmare, ce sens mai are tămbălăul cu autostrăzi atâta vreme cât noi nu le dorim suficient de arzător? Concluzia mea: suntem prea înrădăcinaţi în zona de confort ca să ne manifestăm dreptul constituţional de a protesta. Nu ştim să ne utilizăm drepturile. Nu ştim să protestăm! Şi nici nu vrem să învăţăm…
  1. O rugăminte: nu mă mai întrebaţi nimic în legătură cu subiectul „autostrăzi”! Nu vă voi răspunde întrucât nu mai am nimic de adăugat! Dacă sunteţi atât de interesaţi de opinia mea cu privire la acest subiect, urmăriţi filmul „30 de ani şi 15 minute”, e online pe www.30deanisi15minute.ro. În acest film, pe care-l ofer gratuit tuturor instituţiilor şi şcolilor (dacă-l solicită, evident), m-am exprimat suficient de clar! Este un film de conştientizare, pentru care am cheltuit miliarde din buzunarul propriu. Totul este explicat pe larg, acolo. Ceea ce am avut de spus, am precizat limpede şi obiectiv. Altceva nu mai am de adăugat pe subiect, pe care îl declar închis.
  1. Dacă aveţi alte întrebări ce ţin de profesia mea de avocat, de voluntar şi de antreprenor, cu drag, dar dacă mă mai întrebaţi despre autostrăzi, vă închid telefonul! Îi consider vinovaţi pe toţi cei enumeraţi mai sus, cu miniştrii transporturilor la pachet, şi cu asta basta! Am treabă de nu-mi văd capul, desfăşor activităţi filantropice, lucrez la un nou film documentar (în care sunt cu ochii şi pe unii corupţi şpăgari) şi sunt un activist înrăit pentru drepturile animalelor (încerc, aşa cum pot, să rezolv parţial problema câinilor fără stăpân). Pe cale de consecinţă, avem suficiente subiecte de dezbătut dacă vă este dor de mine.
  1. Da, astăzi, 15 martie 2021, am „înmormântat” autostrada, întrucât nu mai găsesc nicio soluţie sau cale de resuscitare. Nu-mi mai fată mintea nicio idee prin care să punem presiune pe nişte nesimţiţi să-şi facă datoria.
  1. „Muzeul Primului metru de autostradă” rămâne intact şi deschis tuturor vizitatorilor. Trec aproape zilnic pe la Autostrada de 1 metru, care a devenit un fel de loc de pelerinaj. Îmi face o deosebită plăcere să vorbesc cu turiştii sau musafirii aflaţi în zonă. Oamenii se plimbă aici, se relaxează, fotografiază şi se simt bine. Probabil, cât de curând, ca să vin în întâmpinarea vizitatorilor, voi planta copaci în tot perimetrul, şi astfel vom da fiinţă unui parc şi unor locuri umbroase. La „autostradă” au poposit zeci de mii de români până acum şi îi aştept în continuare, cu drag. Întrucât mi-a schimbat viaţa, nu voi schimba destinaţia acestui simbol niciodată.
  1. #ŞÎEU
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: