O omisiune reparabilă

> Silvia Creangă, din Mitocaş, Adâncata, prima româncă ce a obţinut titlul de doctor în matematică

De mai mulţi ani de zile, toate reşedinţele comunelor  din judeţul Suceava şi, desigur, din toată ţara, şi-au elaborat monografiile care includ elemente de ordin istoric, în primul rând, apoi cu privire la tradiţii, respectiv obiceiuri, credinţa strămoşească, economie rurală reprezentată prin agricultură, zootehnie, meşteşuguri şi artizanat, învăţământ şi alte particularităţi specifice.

În nicio monografie nu lipsesc prezentările unor oameni care-şi au obârşia în localităţile ca atare şi care, în domeniile lor de activitate, au atins cote de importanţă naţională şi mondială. Cu astfel de oameni, localităţile respective se mândresc pe bună dreptate.

Această autentică literatură care include, într-o primă aproximaţie, mai mult de 100 de volume în judeţul nostru, reprezintă un adevărat tezaur al istoriei noastre drept componentă a veşniciei, mai ales pentru noile şi viitoarele generaţii.

Viaţa merge mereu înainte, de regulă în progres, astfel încât cred că, dincolo de monografiile existente, ar trebui ca, cel puţin la nivel comunal, să existe cineva care să consemneze  – cu caracter de cronică –, mersul vieţii oamenilor sub toate aspectele, punctându-se mai ales momentele de mare semnificaţie şi relevanţă.  Munca celor ce ar continua monografiile, peste ani şi ani, va fi mai uşoară.

În contextul celor câteva aspecte prezentate, departe de a fi exhuastive cu privire la „jurnalul” localităţilor rurale (fără a mai vorbi de cele urbane), în judeţul Suceava, comuna Adâncata este una cu cele mai multe cărţi (volume) care tratează istoria localităţii pe întinderea a peste 2.000 de pagini (format jumătate A4). Conţinutul acestor volume, elaborate de reputatul profesor de limba şi literatura română Gh. Giurcă (două volume) şi de distinsul fost primar Nicolai Ciobanu (3 volume), include un număr destul de mare de personalităţi care îşi au obârşia în această localitate, dar şi unele care, prin activitatea lor, au avut o contribuţie remarcabilă în evoluţia progresivă a localităţii, fără a putea fi numiţi „fii ai satului” decât cultural, prin adopţie.

Unele personalităţi, dintre cele prezentate, au atins cote de nivel internaţional privind importanţa muncii lor şi a rezultatelor recunoscute de foruri competente şi învestite cu puteri decizionale în acest sens, de nivel naţional şi internaţional. Cu astfel de oameni cred că trebuie să ne mândrim cu adevărat, evitând, pe cât posibil, omisiunea prezentării lor atunci când vorbim despre „cartea de vizită” a unora dintre aceste localităţi. Din păcate, însă, din diverse motive, legate mai ales de lipsa informaţiilor, pot avea loc şi astfel de nedorite omisiuni. Dar, acestea pot fi „Reparate”.

Adresându-mă cititorilor interesaţi ai prestigiosului cotidian pe care-l aveţi în mână şi care ar fi, în acelaşi timp, interesaţi de ştiinţele exacte, ştiţi care a fost prima româncă ce a obţinut titlul de doctor în matematică?  Răspunsul mi-l dau sursele pe deplin credibile. Este vorba despre Silvia Creangă, născută în satul Mitocaş, comuna Adâncata, plasa Leohomete, judeţul Dorohoi (până la Marea Unire din 1918). Satul Mitocaş a fost arendat comunei Mitocu Dragomirnei în 1928.

Silvia Creangă, fiica lui Luca Creangă şi a soţiei acestuia, Elena, născută Borş, a văzut lumina zilei în comuna Adâncata, satul Mitocaş, plasa Leohomete, din fostul judeţ Dorohoi, la 26 octombrie 1894. Tatăl, un om cu prestigiu din sat, cu o frumoasă ştiinţă de carte, deşi nu făcuse studii secundare sau de altă natură, a fost aproape toată viaţa activă  primar al comunei Adâncata (aproape 39 de ani). Mama, o femeie energică, muncitoare, devotată exclusiv familiei, constituia pentru cei şapte copii ai săi cea mai aleasă întruchipare şi cel mai bun exemplu de urmat.

Silvia Creangă şi-a moştenit intelectual ambii părinţi: voluntară, inteligent, ordonată, muncitoare, extrem de consecventă şi stăruitoare. Pentru matematică, ea a avut din fragedă copilărie o înclinare specială şi a fost toată viaţa sa o pasionată de frumuseţea şi exactitatea acestei ştiinţe a corectitudinii.

Silvia Creangă a urmat şcoala primară la Piatra Neamţ, de unde era mama sa. A dat, apoi, examenul de admitere la renumita „Şcoală internat de fete” din Bucureşti. Această şcoală a dat, timp de mai multe decenii, cele mai de frunte elemente intelectuale feminine din România. Pe durata în care a urmat această instituţie liceală, Silvia Creangă a fost premianta I a clasei. Deoarece în Şcoala centrală de fete se făcea învăţământ „modern” (partea umanistă) şi pentru că ea se simţea atrasă către matematici, Silvia Crengă a dat diferenţe pentru liceul cu profil „real”, continuând la Liceul Naţional din Iaşi. Prin urmare, în 1913 ea era bacalaureată şi pentru secţia reală, şi pentru cea modernă.

În toamna acelui an, s-a înscris la Secţia de matematici a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Iaşi. După înscriere, a candidat pentru obţinerea unei burse şi a devenit astfel bursieră până ce şi-a luat licenţa în matematici, în 1917. La formarea sa intelectuală o influenţă deosebită au avut, pe durata studiilor universitare, cunoscuţii profesori Voca şi Alexandru Myller, Victor Vâlcovici. Trecând cu succes examenul de capacitate pentru învăţământul secundar, în 1920, a lucrat, pentru o scurtă perioadă de timp, la Liceul de fete din Bacău, după care, întorcându-se la Iaşi, este angajată ca profesoară de matematici la Liceul „Oltea Doamna” (1920-1944). Tot în 1920 a fost numită şi asistentă universitară la Seminarul matematic al Facultăţii de Ştiinţe Iaşi, unde a funcţionat până în 1926. La 14 octombrie 1925 şi-a susţinut teza de doctorat în matematici în faţa unei comisii prezidate de Al. Myller, din care au făcut parte ca membri Victor Costin şi S. Smielevici, matematicieni români de mare calibru ca profesori universitari.

Teza sa de doctorat a tratat subiectul „Direcţii ciclifiabil conjugate. Curbe cu curbura normală constantă”.

După trecerea doctoratului, şi-a luat un concediu de un an de la catedră şi a plecat în 1926 în Italia, la Universitatea din Pisa, unde a urmat, mai ales, cursurile făcute pentru doctorat de profesorul şi matematicianul Bianchi. După întoarcerea în ţară, şi-a continuat activitatea la Liceul „Oltea Doamna” din Iaşi, până în 1944, când a fost transferată la un liceu de fete din Bucureşti. După aceea, a funcţionat ca profesoară de matematici la Liceul „Ion Heliade Rădulescu”, precum şi la şcolile medii nr. 2 şi 4 de fete, tot din Bucureşti.

Silvia Creangă s-a stins din viaţă la vârsta de numai 57 de ani, în urma unei congestii cerebrale, la 31 martie 1952. Moartea a surprins-o la biroul de lucru, unde redacta o lucrare de metodică.

Familia păstrează această ultimă lucrare întreruptă în momentul tragic al trecerii Silviei Creangă în eternitate. Ea nu a fost niciodată căsătorită, convinsă fiind că o căsătorie ar fi sustras-o de la continuarea „nederanjată” a studiilor şi cercetărilor sale matematice. Întreaga sa viaţă şi-a dăruit-o matematicii şi şcolii. Era o profesoară de excepţie; preda cald, cu însufleţire şi entuziasm, vibrând şi, astfel, insufla elevelor sale dragostea pentru matematici. Multe profesoare de matematici şi multe inginere ale timpului şi-au datorat succesul în carieră ca urmare a pregătirii lor temeinice în domeniu, asigurate de Silvia Creangă.

Cu toate că avea studii superioare strălucite de matematică, Silvia Creangă nu a putut urma o carieră universitară, neputând pătrunde în învăţământul superior, cu toate că ar fi meritat.

Alta ar fi fost, probabil, activitatea sa în domeniul creaţiei ştiinţifice, dacă ar fi ajuns măcar conferenţiar universitar. Aşa era pe atunci… Prejudecăţile cântăreau greu, când era vorba de promovarea femeii. Cei care cunosc, fie şi numai parţial istoria ştiinţei, ştiu cât de greu a pătruns în învăţământul ştiinţific superior francez dubla laureată a premiului Nobel, celebra fiziciană şi chimistă franceză de origine poloneză Maria Curie (Sklodowska) (1867-1934)…

Pentru familia sa, Silvia Creangă a fost un reazem de nădejde. Când, în 1912, tatăl său, Luca Creangă, a murit, ea era copilul cel mai mare dintre cei 7 ai familiei. Deşi avea doar 18 ani,  şi-a dat seama că pe umerii ei apasă responsabilitatea de a-şi ajuta mama, astfel încât să-i poată creşte pe ceilalţi şase copii, ultimul (cu vârsta de un an la decesul tatălui) urmând să ajungă profesor universitar, dr. docent în domeniul matematicii, Ion Creangă, fostul rector al Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi pe durata a 16 ani, sub îndrumarea atentă a surorii sale mai mari, Silvia, care l-a „pi-lotat” continuu până la trecerea examenului de capacitate în învăţământul secundar (astăzi preuniversitar-liceal). „Geometru”  a fost Silvia, „geometru” (cu precădere) a fost şi celebrul profesor universitar Ion Creangă.

Fratele ce urma după ea, Constantin Creangă, a ajuns doctor în chimie, profesor universitar, şef de catedră la Institutul de Petrol şi Gaze Bucureşti (în prezent instituţia se află la Ploieşti), iar aceasta se datorează grijii şi pregătirii asigurate de sora sa Silvia.

Se trage concluzia, de înaltă preţuire, că Silvia Creangă şi-a închinat viaţa şi devotamentul pentru cariera profesională şi pentru familie.

Pentru comuna Adâncata, familia lui Luca Creangă – cel mai longeviv primar al localităţii semimilenare –, reprezintă o glorie de neşters, deşi aceasta a părăsit localitatea, stabilindu-se la Iaşi, după decesul remarcabilului primar.

Încerc un sentiment de satisfacţie fără echivalent când, la trecerea prin Mitocaş, văd că fostului meu profesor Ion Creangă de la Politehnica ieşeană (1952-1953) i s-a ridicat o statuie în curtea bisericii săteşti, drept omagiu pentru marele om de ştiinţă care a fost, inclus în a treia carte elaborată de talentatul publicist Nicolai Ciobanu (fost primar), la care m-am referit mai înainte. Şi Silviei Creangă s-ar cuveni să-i acordăm o atenţie pe măsură, reparând astfel omisiunea monografiilor comunei Adâncata care, în 2014, şi-a sărbătorit jumătate de mileniu de la prima atestare documentară.

Familia Creangă din comuna Adâncata, cu fostul ei sat Mitocaş, rămâne, deocamdată, în fruntea clasamentului oamenilor de seamă pe care i-au dat aceste locuri ţării, un brand al timpurilor respective, cu care ne vom mândri nu numai noi, ci şi cei care vor veni după noi pe aceste meleaguri de legendă.

ROMULUS SFICHI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: