Revelion pe iarbă

Familia Costel şi Viorica Hainagiu, pe care am cunoscut-o la Ambasada României din Canberra, m-a invitat să vin la ei, în Melbourne, cu ocazia sărbătorilor de vară (Crăciun şi Anul Nou). Am fost mai mult decât încântat de o astfel de invitaţie, eu dorindu-mi să ajung şi la Melbourne (capitala culturală a Australiei).

Chiar în prima săptămână a lui decembrie 1997, în timp ce lucram cu Savu în Sydney, m-a sunat Costel şi mi-a dat toate datele privind deplasarea mea de la Sydney la Melbourne (aproape 900 km pe drumul direct): de unde şi la ce oră pleacă autobuzul şi unde anume voi fi aşteptat la sosire. În plus, mi-a zis că îmi plăteşte biletul de autobuz. Era deja prea mult! El că da, eu că nu! „Uite ce: dacă mai insişti, eu nu mai vin!… Ori vin cu autostopul, ori nu mai vin!” i-am spus eu, foarte categoric.

Lucrurile au fost clare şi am plecat din Sydney cu autostopul, în ajunul Crăciunului. Seara am petrecut-o la Paul; de fapt la un cazinou din Canberra unde el a jucat la ruletă, iar eu am băut vreo două beri şi am căscat gura pe la diferite mese de joc.

Dimineaţă l-am rugat pe Paul să mă scoată din Canberra la o staţie de benzină şi să mă pună pe direcţia est, înspre Marea Tasmaniei. „Calicu-i şi gingaş!” Nu puteam să merg direct înspre Melbourne, voiam să văd şi zona de coastă.

Am avut noroc şi în scurt timp m-a luat cineva cu o maşină spaţioasă şi m-a dus până pe coastă, la Batemans Bay (150 km). Era născut în Chile, din părinţi australieni, şi stabilit de câteva luni în Australia, în Sydney. Mi-a zis că prietena lui a rămas în Chile şi a vorbit la telefon cu ea, într-o lună, de 5.000 de dolari! Mama lui avea un magazin de bijuterii în Sydney şi o vânzătoare a dispărut pur şi simplu cu o mare sumă de bani. El avea sarcină de detectiv să dea de urma respectivei persoane.

Când ne-am apropiat de Batemans Bay m-a întrebat dacă îmi place mâncarea thailandeză şi că mă invită să mânânc cu el, pe cheltuiala lui. „Are you sure?!” „Positiv!” („Eşti sigur?!” „Da!”). Am mâncat la un restaurant tailandez şi fiecare a luat-o în drumul lui; el înspre zona în care spera să o găsească pe respectiva persoană, iar eu pe drumul care ducea în sud, înspre statul Victoria, cu capitala Melbourne.

Din Batemans Bay mai erau aproape 800 de kilometri până la Melbourne. Era aproximativ ora 8.30 seara. Mi-am scos din geantă foaia pentru a-mi scrie destinaţia (VIC, adică Victoria) şi doar ce am terminat de scris şi a oprit o maşină care mergea în sud. Era un polonez din Noua Zeelandă, IT-ist, care lucra în Australia. Avea rezervată o cazare undeva cam pe la mijlocul distanţei şi m-am gândit să-i spun să mă lase la o staţie de benzină, dar n-am avut curajul căci era de acum noaptea târziu şi peste tot era cam pustiu. Cred că nu aveam nicio şansă să mă ia careva.

Când am ajuns în localitatea în care el avea rezervată cazarea, mi-a spus că întreabă la recepţie dacă pot rămâne şi eu cu el. Era cam ora două noaptea şi în timp ce aşteptam în maşină un răspuns din partea recepţiei mi-a dat de gândit: „Dar dacă ăsta-i homosexual?!… Nu, nu-i niciun pericol!… Nu poţi să te arunci aşa pe un altul… Trebuie să-i faci curte… Şi-apoi în Australia violul este aspru pedepsit de lege, chiar dacă te iartă cealaltă parte!… Faci puşcărie!”… S-a întors şi mi-a spus că pot rămâne. Am dormit în paturi separate şi n-am avut nicio frică.

Dimineaţă am luat-o din nou la drum. Cineva a oprit maşina şi s-a oferit să mă ducă vreo 3 km până la o intersecţie, spunându-mi că de acolo voi avea mai multe şanse să mă ia cineva. A avut dreptate, căci în scurt timp a oprit o altă maşină care m-a luat. Era un doctor care mergea dincolo de Melbourne, mai înspre vest.

Undeva, pe drum, a oprit la o staţie de benzină şi, după ce a alimentat, mi-a oferit telefonul dânsului să-i sun pe prietenii mei. Am refuzat, căci mi s-a părut că deja era prea mult, pe lângă faptul că m-a luat. Atunci dânsul m-a întrebat dacă ştiu adresa prietenilor mei din Melbourne. Bineînţeles că o ştiam. I-am spus-o, dânsul a scos un ghid „A to Z” (de la A la Z) al Melbourneului şi m-a dus exact până în faţa casei prietenilor mei! S-a abătut din drum special pentru a mă ajuta! Şi asta fără să mă coste nici măcar un cent, doar un „thank you so much!” şi alte amabilităţi.

Ca şi în alte locuri, am făcut rost de o hartă a oraşului şi am umblat de capul meu de dimineaţă până seara. Ar fi multe de povestit, dar mă voi opri doar la câteva puncte ce le consider mai deosebite.

Există o linie de tramvai care face turul zonei centrale. Plimbarea este gratuită. Prin difuzoare ţi se face prezentarea a ceea ce poţi vedea în dreapta şi în stânga şi, de asemenea, ce este interesant de văzut coborând la următoarea staţie. Cobori, vizitezi şi te întorci să iei următorul tramvai al aceleiaşi linii. Poţi să te plimbi întreaga zi, fără să te coste transportul, şi vezi esenţialul din Melbourne.

În grădinile Fitzeroy poţi vizita casa celui care a descoperit în 1770 Australia, James Cook. Este o casă de la 1755, din Yorkshire, făcută cadou Australiei de către Anglia.

La Memorialul Războiului, în interior, este amplasată central o placă pe care este gravată data încheierii Primului Război Mondial (11.11.1918, ora 11).

În fiecare an, pe 11 noiembrie, la ora 11, preţ de câteva minute, acea placă este străbătută de o rază de soare care ajunge acolo printr-o fantă special gândită şi practicată în acoperişul monumentului. În celelalte zile ale anului, raza soarelui trece mai jos sau mai sus faţă de acel scris.

 Mi-am permis să urc şi să beau o bere scumpă (Crown) pe platforma de belvedere (etajul 102) a turnului Rialto, construit în 1986 şi socotit, la vremea aceea, cea mai înaltă clădire de birouri din emisfera sudică.

În ultima zi a anului, Costel mi-a propus să merg cu el şi cu un copil din vecini (români) „aici, aproape”, la pescuit. Am mers 110 km la un lac, iar Costel a prins vreo 5-6 crapi mari (de aproximativ 40 cm lungime) pe care, spre seară, i-a curăţat şi pus pe grătar un vecin croat, ajuns în Australia după ce a lucrat câţiva ani prin Canada.

Am sărbătorit trecerea în noul an 1998 în grădină la Costel şi Viorica Hainagiu, pe iarbă, în mijlocul verii australe.

CONSTANTIN PAPUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: