În cadrul proiectului „Generaţia TehnoWorld”, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Pinocchio” din Fălticeni a avut loc joi, 17 decembrie, una dintre etapele cu mare adresabilitate. „Călători în lumea cunoaşterii” include peste 1.400 de copii preşcolari, părinţi şi educatoare din 17 grădiniţe din municipiul Fălticeni şi din zona Fălticeni, presupunând adaptarea activităţilor în contextul actual, „pentru că până şi o criză este o provocare şi o ocazie bună de învăţare”, iar cu ajutorul tuturor celor care contribuie câte un pic pentru a ne readuce aminte că viaţa merge mai departe apar permanent instrumente foarte utile pentru a lucra în aceste condiţii chiar şi cu preşcolarii.
Manifestarea a avut loc în prezenţa conducerii grădiniţei gazdă, a Elenei-Manuela David, directorul Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, a celor doi autori ai fişelor de lucru, Constantin Bulboacă şi Radu Bercea, şi a reprezentantelor educatoarelor din cele 17 unităţi de învăţământ preşcolar.
Cu această ocazie au fost lansate două volume cu fişe de lucru pentru copii, rezultatul unei reeditări a cărţii de colorat „Iubiţi-le, iubiţi copii!”, în care versurile sunt semnate de scriitorul fălticenean Constantin Bulboacă, iar ilustraţiile aparţin cunoscutului pictor humorean Radu Bercea.
Să desenăm împreună cu copiii !
De la directoarea Casei Corpului Didactic, Manuela David, am aflat că acest proiect se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, prin inspector Daniela Răileanu.
„Pentru că în luna decembrie toţi suntem copii şi anul acesta este mai dificil să ne imaginăm bucurii pentru cei mici, iată că, prin intermediul unui poet şi al unui pictor, ajung pentru copiii dumneavoastră câteva bucurii de iarnă. Ei vor avea de citit o poezie şi de ilustrat acea poezie după o imagine pregătită de dl Radu Bercea.
Cei care desenează cel mai frumos sunt aşteptaţi să posteze aceste desene sau să ni le trimită, pentru că vor fi premiaţi, desenele urmând a fi făcute publice. Cred că cele mai importante abilităţi pe care trebuie să le dezvoltăm copiilor când sunt mici sunt cele artistice, alături de cele logice şi de comunicare” a precizat prof. Elena-Manuela David.
Solidaritate şi generozitate
Atât autorii, cât şi prof. Adriana Samson, directoarea grădiniţei care a găzduit prezentarea celor două volume cu fişe de lucru pentru cei mici, au îndemnat educatoarele să valorifice aceste cărţi ca exemple de bună practică în activităţile pe care le desfăşoară în această perioadă, în care şi învăţământul preşcolar se desfăşoară online, şi să integreze conţinutul cărţilor în diversele activităţi pe care organizează, inclusiv atunci când cei mici se vor întoarce în sălile de grupă.
Fişe de lucru care dau copilului posibilitatea să cunoască altfel lumea
În cadrul proiectului „Călători în lumea cunoaşterii”, profesorul de istorie Constantin Bulboacă a jucat un dublu rol, cel de autor al versurilor cărţii şi al fişelor de lucru, dar şi cel de Moş Crăciun, fiind costumat în hainele moşului şi chiar a împărţit pachetele cu cărţi educatoarelor. După ce a mulţumit tuturor celor implicaţi în apariţia cărţii, a făcut o pledoarie pentru lectură în rândul copiilor, pentru învăţarea corectă a limbii române de la vârste cât mai mici, precizând că împreună cu pictorul Radu Bercea a lucrat şi lucrează împreună foarte bine, mai ales pentru cei mici. În urma acestei colaborări au rezultat peste 100 de ghicitori însoţite de minunatele desene ale lui Radu Bercea. Dar cartea este importantă pentru că dă copiilor posibilitatea să îşi exprime propria creativitate şi să cunoască altfel această lume.
„Aceşti copii trebuie să citească în primul rând româneşte bine. De asemenea, rog aceşti copii să deseneze, să se gândească la ce desenează şi, graţie artistului plastic Radu Bercea, ei pot crea, pot să îşi imagineze o anumită nuanţă cromatică. Un alt mesaj este să protejeze animalele planetei, cartea adresându-se tuturor copiilor de la peste un an la peste 100. Planeta este în pericol şi trebuie să o curăţăm de noxe, să mergem pe jos, să renunţăm la maşini, la plastic. Să nu uităm un lucru: Brâncuşi spunea că «atunci când nu mai suntem copii, nu mai suntem oameni». Putem rămâne oamenii care se joacă până la adânci bătrâneţe, pentru că jocul îţi dă posibilitatea să fii tu, să creezi, să te simţi bine şi să fii un om adevărat” a precizat prof. Constantin Bulboacă.
Radu Bercea, cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni, a devenit un om al locului, „prin el realizându-se o înfrăţire de lumină şi culoare între Fălticeni şi Gura Humorului”, după cum l-a prezentat prof. Constantin Bulboacă pe autorul celor peste 100 de desene din volumul şi fişele individuale de lucru care prezintă copiilor tema cunoaşterii şi protecţiei faunei de pe planeta Pământ.
„Mă bucur că sunt şi astăzi la Fălticeni, un loc drag, în care am fost de multe ori şi unde am foarte mulţi prieteni. Dacă veţi apela la mine să vă ilustrez o carte, o puteţi face, dar fără bani” a spus, cu binecunoscuta-i modestie, artistul plastic Radu Bercea.
Copiii, tinerii şi părinţii, mai aproape de educaţie
Fiecare pachet de cărţi primit de cadrele didactice conţine volumul „Iubiţi-le, iubiţi copii!” şi două volume cu fişe din carte, care vor fi date copiilor pentru a participa la un concurs de creaţie.
„Nu doar a colora un desen este important, este important să creeze copilul mai departe desenul, să valorifice desenul respectiv cu imaginaţia şi creativitatea lui” a fost mesajul participanţilor la această lansare.
Oferirea în mod gratuit a volumelor celor 17 grădiniţe nu ar fi fost posibilă fără contribuţia financiară a societăţii Tehnoworld, echipa de proiect „Generaţia Tehno World” exprimându-şi bucuria că prin gestul lor ne aducem aminte cu drag de bucuria de a colora de când eram mici.
„Vrem să vedem cum s-au gândit copiii să-şi personalizeze desenele prin propria viziune, astfel vrem să colectaţi cele mai reuşite desene şi să ne trimiteţi câteva poze la adresa [email protected]. Cele mai interesante desene vor fi publicate pe pagina noastră de Facebook. Vă dorim zile cât mai colorate, şi nu uitaţi: În decembrie toţi suntem copii!” este îndemnul echipei de proiect.
„Generaţia TehnoWorld” este un proiect ce-şi propune să aducă copiii, tinerii şi părinţii mai aproape de educaţie şi de oportunităţile care să-i ajute să-şi formeze aptitudini noi şi atitudini sănătoase. Proiectul aduce laolaltă o echipă de mentori, profesori, voluntari, creatori de conţinut şi oameni de bine. Împreună organizează ateliere online, evenimente şi campanii de informare centrate pe subiecte precum obiceiuri pozitive, parenting, dezvoltarea stimei de sine în funcţie de necesităţile şi preferinţele celor cărora li se adresează.




























Comentarii