Pe 22 decembrie 2020 se împlinesc 31 de ani de când sucevenii şi-au câştigat libertatea, participând activ la înlăturarea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Unii dintre cei care au participat la entuziasta manifestare prilejuită de căderea dictaturii de la Suceava s-au mutat la Domnul fericiţi că au libertatea expresiei. Alţi manifestanţi mai trăiesc şi astăzi şi îşi amintesc despre acele momente istorice tensionate, dominate de o efervescenţă cum rar s-a petrecut vreodată la Suceava.
Materialul de astăzi este dedicat sucevenilor care nu s-au lăsat biruiţi de frică şi au ieşit în stradă pe 22 decembrie 1989 pentru a manifesta împotriva regimului opresiv şi ticăloşit. Le transmitem pe această cale recunoştinţa şi gratitudinea noastră. După ziua de 22 decembrie, revoluţia de la Suceava s-a diminuat ca intensitate, poate mai puţin în ziua de 23 decembrie, iar transferul de putere către noile structuri s-a realizat paşnic.
În judeţul Suceava nu a fost revoluţie!!! A fost manifestarea noastră entuziastă la ieşirea de sub dictatură! În afară de o rafală de puşcă mitralieră care s-a tras la Rădăuţi după o maşină care nu s-a supus somaţiei, în rest nu s-a tras niciun foc de armă! Nu au fost scutieri care să acţioneze asupra populaţiei, nu au fost tancuri, TAB-uri etc.! Atât lucrătorii miliţiei, cât şi cei ai securităţii, au predat armamentul şi muniţia încă din dimineaţa de 22 decembrie şi s-au retras la domiciliu! Dar avem „revoluţionari”!!? A fost o descătuşare a tot ceea ce a însemnat sfârşitul dictaturii comuniste! Manifestanţii plini de încredere şi speranţă se îmbrăţişau întâlnindu-se pe stradă, îşi exprimau visele şi speranţele! Din păcate a fost doar manipulare, dezinformare, pentru realizarea scopului pe care îl vedem azi, după 31 de ani: distrugerea economică a României!
Senzaţia că urma să se întâmple ceva domina Suceava încă dinainte de 22 decembrie. Ştirile venite pe filiera posturilor de radio „Europa Liberă” sau „Vocea Americii”, dar şi prin intermediul rudelor aflate în Banat despre atrocităţile comise la Timişoara de regimul Ceauşescu nu aveau cum să treacă neobservate. Cu toate că inevitabilul plutea în aer, scânteia revoluţiei de la Suceava a venit de la televizor. În momentul în care Televiziunea Română a prezentat primele imagini din Bucureşti, în care se vorbea şi despre fuga soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu, a erupt şi Suceava. Mihai Airinei, pe atunci profesor de educaţie fizică la Liceul Sanitar (acum Colegiul de Informatică), îşi aminteşte că a avut un puseu de descătuşare. Maestrul Mihai Pânzaru-PIM, aflat şi el în câmpul muncii în dimineaţa zilei de 22 decembrie, la Inspectoratul de Stat în Construcţii, a primit vestea fugii dictatorului de la şeful său, Filaret Poenaru, devenit ulterior primul primar al municipiului Suceava post-comunism.
Ocuparea instituţiilor
Sutele de oameni ieşiţi în stradă nu au avut nevoie de prea mult timp de meditaţie pentru a intra în sediile principalelor instituţii din Suceava.
De la sediul Miliţiei s-a plecat în marş spre sediul Comitetului Judeţean de Partid (actualul Palat Administrativ Suceava), iar pe drum au existat urale de bucurie de la balcoanele blocurilor, dar şi din sediul Primăriei (la acea vreme se afla în Palatul de Justiţie de astăzi).
Acolo erau adunaţi mai mulţi suceveni, unii fiind deja în clădirea unde primul secretar al PCR al judeţului Suceava era înspăimântat de moarte. În acel tumult revoluţionar, una din primele măsuri ale oamenilor intraţi în sediile instituţiilor sucevene a fost aceea de a scăpa de simbolurile care aminteau de regimul dictatorial. Dincolo de aceste manifestări, participanţii răsuflau uşuraţi aerul libertăţii.
Ocuparea Comitetului Judeţean de Partid (actualul Palat Administrativ)
Palatul administrativ a fost ocupat în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în numele sucevenilor, de un grup de oameni care, în alt context, ar fi avut parte de un sfârşit tragic: Emanuel Diaconescu, Mircea Dăneasa, Adrian Graur, Mihai Iacobescu, Liviu Râmbu, Sofia Vicoveanca, Paul Manoliu, Gheorghe Nesteriuc, Mihai Trestianu, Mihai Pânzaru-PIM, Mihai Airinei etc. Manifestanţii suceveni, înainte de a se retrage fiecare la treburile lor, nefiind interesaţi de politică, îl aleg ca preşedinte al CJFSN şi, apoi, al CJPUN, pe profesorul universitar Mihai Iacobescu, iar pe Gavril Moroşanu ca întâiul primar al judeţului, deci ca prefect al judeţului Suceava. Acelaşi scenariu se repetă identic şi la Primărie, unde, fără împotrivirea cuiva, se autoproclamă primar Filaret Poenaru, iar viceprimari Vasile Ilie şi Dan Adomniţei.
Totuşi, manifestaţia de la Suceava nu a fost lipsită şi de o serie de abuzuri din partea unor participanţi. În momentul în care a intrat în sediul Comitetului judeţean al PCR, un „revoluţionar” cobora scările de la etajul I cu un televizor color în braţe. Aşa înţelegea el schimbarea radicală de regim care tocmai se petrecea. La etajul I, o altă persoană se afla în biroul primului secretar, Gheorghe Catană, pe care îl pălmuia. Manifestanţii l-au condus pe fostul prim-secretar undeva la hotelul Gloria, la fostul complex al partidului, departe de ochii mulţimii, pentru a-l salva.
În seara zilei de 22 decembrie, situaţia din faţa actualului Palat Administrativ devenise destul de încordată. Rumoarea avea energie reversibilă, iar orice scânteie putea conduce accelerat la un masacru. Din fericire, a fost evitat acest lucru, deşi existau „revoluţionari” ce aveau pregătite la picior cocktailuri Molotov. De la balconul Comitetului Judeţean de Partid se intonau cântece, se ţineau discursuri şi se cereau momente de reculegere în memoria eroilor din Timişoara.
Zvonuri „revoluţionare”
S-a vorbit mult timp că va reveni Ceauşescu, dar şi că Securitatea, care avea trupe la Fălticeni, urma să se răzbune pe data de 1 ianuarie 1990. Toate aceste zvonuri nu făceau decât să sporească spaima violentă şi nesiguranţa. Aceeaşi dezinformare, a sosirii trupelor de securitate de la Fălticeni, avea să aducă şi un moment hilar, privit acum, după 31 de ani. La vremea respectivă, totul părea cât se poate de real. Pe 23 decembrie, în faţa sediului Miliţiei, unde se aflau câteva sute de persoane, se auzise că maşini încărcate cu securişti plecaseră din Fălticeni spre Suceava. La un moment dat, din curtea Miliţiei, de la garaje, s-a auzit un zgomot. Iar toată lumea a crezut că se trage şi s-a aruncat la pământ. S-a dovedit a fi doar o maşină care dădea rateuri, pentru că nu fusese pornită de mult timp…
În acele momente tensionate, balconul actualului Palat Administrativ devenise un adevărat loc sacru, de unde se ţineau cuvântări, iar cei care intraseră în clădire vorbeau mulţimii. Entuziasmul era general, iar balconul era neîncăpător pentru numărul celor care aveau ceva de spus.
Toţi sucevenii care au fost pe „baricade” în acele zile fierbinţi din 1989 consideră că Revoluţia (acolo unde se produsese cu adevărat) era inevitabilă, iar procesul alinierii României la democraţiile autentice de tip occidental era ireversibil.
Ziarul „Suceava”
Evenimentele din 22 decembrie 1989 au fost reflectate şi în presa de atunci. Oficiosul de partid, ziarul „Zori noi”, şi-a modificat titlul în „Suceava”, titulatură care s-a păstrat numai două zile, 23 şi 24 decembrie.
În primul său număr liber, singurul cotidian al acelor timpuri din Suceava publica, pe data de 23 decembrie, cu majuscule, o înştiinţare către ţară a Frontului Salvării Naţionale, structura care deţinea puterea la nivel central.
În zilele respective, cotidianul a relatat despre Revoluţie, atât în cuvinte, cât şi în fotografii. Nu au lipsit nici imboldurile către cetăţeni de a susţine Revoluţia, îndemnuri care în prezent, probabil, provoacă râsul.
Tot de atunci datează şi actualul nume al ziarului, „Crai nou”. Deşi în primele zile ale Revoluţiei s-a chemat „Suceava”, în prima zi de Crăciun a apărut cu actuala denumire.
În efervescenţa acelor zile fierbinţi s-a creat şi primul cotidian liber al Sucevei, „Tinerii Revoluţiei”. Au fost diverse păreri cu privire la nume, dar, în cele din urmă, prin vot liber exprimat, s-a decis asupra acestui nume.
Începutul democraţiei sucevene
A fost închisă poluanta întreprindere IFA, iar muncitorii au fost transferaţi la alte unităţi economice, deviza lui Gavril Moroşan fiind „Niciun cetăţean fără un loc de muncă”. Totul părea idilic, democraţia părea să înceapă frumos la Suceava, viceprimarul Adomniţei, aflat în ultimele zile de mandat, împărţea doritorilor, cu generozitate, sute de apartamente. Tot în acele zile a început construcţia sediilor Băncii Comerciale Române şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
Ceva mai târziu, s-a înfiinţat Prefectura, iar Guvernul democratic l-a numit prefect pe Daniel Catargiu şi subprefecţi pe Constantin Sofroni şi Vasile Corniciuc.
LUCIAN DIMITRIU
Foto: DIMITRIE BALINT
N.A. – Materialul a fost întocmit în urma unor discuţii purtate cu Mihai Airinei, Mihai Pânzaru-PIM, Ion Drăguşanul.
Comentarii