Cum are Guvernul grija românilor din zonele izolate

Am citit în „Crai nou” un articol semnat de senatorul PNL Daniel Cadariu, conform căruia locuitorii zonelor izolate pot visa la canalizare. Am mai citit despre „grija” pentru persoanele cu dizabilităţi (zi celebrată anual pe 3 decembrie). Pe hârtie sună foarte frumos, dar în realitate este cu totul altfel.

Până la canalizare, locuitorii n-au niciun fel de mijloc de transport. Nu circulă autobuze (Valea Brodinei), de la inundaţiile din 2008 nu avem tren, nu au toţi maşini cu care să se deplaseze. Stau bieţii huţani în frig pe drum, poate, poate „prind” vreo ocazie pentru a ajunge unde trebuie. Drumul este plin de gropi. Chiar dacă se astupă ele cu pietriş, prima ploaie mai mare îl spală şi gropile apar din nou. „Grija” pentru persoanele cu dizabilităţi este aşa de mare, încât ele nu pot folosi biletele gratuite eliberate anul acesta (sub patronajul Consiliului Judeţean). Niciun şofer nu le ia. Doar dacă traseul este de peste 60 km. Or, de la Brodina nu circulă niciun autobuz direct la Suceava. Probabil s-a considerat că „handicapaţii” au prea multe facilităţi faţă de parlamentari!

ARTEMIZIA GHEORGHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI