Preotul Constantin Patrolea, slujitor al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din satul Ciumuleşti, comuna Vadu Moldovei, a fost condus în ziua de 1 noiembrie 2020 pe ultimul drum de către familie, fii duhovniceşti, cunoscuţi şi preoţi din Protopopiatul Fălticeni. Slujba înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie şi a fost săvârşită de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, dimpreună cu un numeros sobor de preoţi.
Un moment de mare tristeţe
În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a explicat cum se defineşte cartea vieţii unui preot şi plecarea lui din comunitatea pe care a păstorit-o: „Este un moment de mare tristeţe, pentru că pleacă din această lume trecătoare unul dintre bunii preoţi pe care i-a avut Biserica şi, implicit, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Orice pierdere înseamnă o sărăcire. Plecarea cuiva din lumea aceasta pe drumul veşniciei, inevitabil ne aşază într-o stare de reflecţie asupra modului cum ar trebui să ne trăim viaţa, cum ar trebui să fim atenţi faţă de sufletul nostru. Însuşi Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, atunci când S-a aflat în faţa mormântului prietenului Său Lazăr, şi I S-a spus că este mort de patru zile, a plâns. A plâns pentru că El, după chipul Căruia am fost creaţi, ştie că vocaţia omului este viaţa, iar nu moartea. Moartea este un intrus pe care noi l-am acceptat să intre în lumea aceasta în urma păcatului săvârşit de Adam.
Hristos, prin Învierea Sa, a dat un sens morţii. Dacă până la Hristos moartea era un punct terminus, o realitate implacabilă, pe care nu o puteai depăşi, odată cu Învierea lui Hristos ea devine o realitate care ne deschide perspectiva unei alte vieţi, mult mai profunde, o viaţă în comuniune cu Dumnezeu – Învierea.
Ştim că Preoţia este una dintre cele şapte Taine, iar preotul este cel care face posibilă coeziunea omului cu Dumnezeu şi dobândirea sfinţeniei. Interesant este faptul că Hristos, în intervenţiile Sale, n-a vorbit niciodată la modul negativ despre preoţi, aşa cum astăzi, din păcate, mulţi fac aceasta; dimpotrivă, pe cei zece leproşi i-a trimis să se arate preoţilor, nicidecum medicilor, recunoscând, astfel, autoritatea acestora.
Într-o parohie, preotul este omul prin excelenţă la picioarele căruia creştinii merg şi depun cele mai intime mărturisiri ale sufletelor lor; pentru ca, odată cu iertarea păcatelor, cu autoritatea unei misiuni dumnezeieşti, părintele să le dea şi remediile pocăinţei.
Interesant este faptul că bucuriile şi necazurile fiecărui credincios sau enoriaş din parohia respective sunt bucuriile şi necazurile preotului care îi păstoreşte.
De aceea el este cel care îl veghează pe fiecare în parte de la sânul mamei sale şi până dincolo de moarte. El îi sfinţeşte leagănul şi intrarea în viaţă prin Sfintele Taine şi tot el îi sfinţeşte patul morţii, mormântul şi crucea de la căpătâi, veghindu-l în veşnicie şi purtându-l în rugăciunile Bisericii. Preotul este cel care mustră, ceartă, însă cu blândeţe, dar şi cu poruncă de la Dumnezeu: Şi pe tine fiul omului te-am pus străjer casei lui Israel şi tu vei auzi cuvânt din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice păcătosului «păcătosule, vei muri» şi tu nu-I vei grăi nimic ca să vesteşti pe păcătos să se abată de la celea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru toate păcatele sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Iar dacă tu ai vestit pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui iar tu nu ţi-ai scăpat viaţa. (Ez. 33, 7-9)”.
Constantin Patrolea a fost preotul prin excelenţă, în biserică şi în afara ei
În continuare, părintele protoiereu a evocat lucrarea jertfelnică a preotului Constantin Patrolea, atât ca păstor de suflete, cât şi pentru funcţia de protoiereu al Protopopiatului Fălticeni: „Părintele Constantin Patrolea s-a născut la data de 21 mai 1949, în satul Târzia, comuna Brusturi, judeţul Neamţ, din părinţii Toader şi Anastasia Patrolea, fiind mezinul în această familie cu 7 copii. A făcut şcoala primară la Târzia, Seminarul Teologic Veniamin Costache de la Mănăstirea Neamţ (1963 – 1968) şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1968 – 1972). În anul 1973 se căsătoreşte cu Elena Afilipoaie, din satul Moişa, comuna Boroaia, de profesie asistentă medicală. În data de 28.05.1973, Înalt Preasfinţitul Iustin, Mitropolitul Moldovei, îl hirotoneşte pe tânărul teolog Constantin Patrolea în preot pe seama parohiei Ciumuleşti. Aici a păstorit ani îndelungaţi până în anul 2016, unde l-a avut alături pe părintele Varganici, care l-a ajutat în formarea sa ca preot după cum şi sfinţia sa l-a ajutat pe părintele Mircea Martiniuc în ultimii ani.
În anul 1995 a fost desemnat de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru funcţia de protoiereu al Protopopiatului Fălticeni, funcţie îndeplinită din toate punctele de vedere până în anul 2016, când a ieşti la pensie.
În cei 47 de ani de împreună vieţuire cu distinsa sa soţie, Dumnezeu a binecuvântat casa şi familia Părintelui Constantin prin naşterea celor cinci copii, Irina, Veronica, Constantin, Maria şi Elena, care au fost şi rămân, şi după strămutarea lui la cele veşnice, bucuria, mângâierea şi mândria familiei. A fost un preot care se ostenea permanent pentru biserică, întrucât în cei 47 de ani de slujire preoţească, a fost plină de roade. Miile de Sfinte Liturghii, de Sfinte Taine şi ierurgii săvârşite de Sfinţia sa, însoţite de predicile pline de zel apostolic, au fost cele care au schimbat în bine viaţa duhovnicească a enoriaşilor încredinţaţi lui spre păstorire. La toate acestea se adăugă nenumăratele suflete care au aflat mângâiere şi dezlegare în scaunul de Spovedanie, sfinţindu-şi viaţa prin Cuminecare. Numai Dumnezeu ştie câte îndemnuri a făcut părintele credincioşilor ca cei bolnavi şi cei închişi dintr-o eroare judiciară să fie vizitaţi şi cercetaţi, ca cei învrăjbiţi să se împace unii cu alţii, ca cei muşcaţi de patima beţiei să renunţe, ca orfanii, copii şi bătrânii abandonaţi să simtă dragostea celor din jur, ca cei rătăciţi de la dreapta credinţă, şi vai, că sunt mulţi, nu puţini, să-şi revină şi să se întoarcă la Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Nu ne este îngăduit să trecem cu vederea nici activităţile edilitar-gospodăreşti împlinite de Părintele Constantin Patrolea de-a lungul celor 47 de ani de preoţie. Pentru că, de vom tăcea, acestea, precum construcţia bisericii în care ne aflăm, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, pictura bisericii, casa socială, gardul împrejmuitor de la cimitir, cimitirul nou şi de la biserică vor striga în urma noastră; şi vor striga pentru că în ele se concentrează dragostea jertfelnică însoţită de dorinţa Sfinţiei sale ca toate cele ale Bisericii să fie aşezate în şi cu bună rânduială.
Preotul Constantin a fost preotul prin excelenţă, nu doar în biserică, ci şi în afara ei, mai ales că tot timpul s-a străduit, cu o neţărmurită dragoste faţă de Dumnezeu, ca el, deopotrivă cu familia Sfinţiei Sale, să fie un exemplu bun pentru credincioşi în general şi pentru păstoriţi în special. Un preot deosebit de echilibrat, calm, cu multă eleganţă în port, dar şi în cuvânt, un bun sfătuitor, un vorbitor bun, un teolog erudit, un soţ bun şi un părinte iubitor nu doar pentru copiii săi şi familia sa, ci şi pentru întreaga parohie.
Întreaga sa muncă administrativă, dar şi duhovnicească a fost preluată de ginerele părintelui, părintele Mircea, şi sunt convins că va fi pentru dumneavoastră, enoriaşilor, la fel de bun păstor ca şi părintele Constantin.
Aţi câştigat un rugător în cer
Aţi pierdut un părinte, dar Dumnezeu v-a trimis altul de fel de vrednic şi bun. Dar pe părintele Constantin nu l-aţi pierdut, ci aţi câştigat un rugător în cer, pentru că a slujit cu mult zel în această viaţă, şi rămân la convingerea că va sluji şi în Împărăţia lui Dumnezeu, unde se va ruga pentru noi toţi.
Adresez un cuvânt de compasiune şi de mângâiere, atât din partea mea, cât şi din partea Înalpreasfinţitului Arhiepiscop Calinic, doamnei preotese Elena şi celor cinci copii, odată cu exprimarea regretului de a fi pierdut pe una dintre cele mai dragi persoane sufletelor lor, precum şi preoţilor din acest protopopiat, rudelor de aproape şi de departe şi, nu ultimul rând, păstoriţilor Sfinţiei sale.
Lecţia speranţei în veşnicie
Părintele Constantin ne dă o ultimă lecţie – lecţia speranţei în veşnicie. Viaţa nu se sfârşeşte pe pământ, pentru că moartea este doar o virgulă în existenţa vieţii. Veşnicia se poate asigura acum prin Iisus Hristos, bucuria, iertarea, iar pacea cu Dumnezeu este asigurată. Asta înseamnă să treci dincolo, la mai bine, cu nădejdea că te întâlneşti cu Dumnezeu. Este bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, dar şi cu cei dragi ai tăi care au trecut în veşnicie.
Epistola către Evrei în cap. 11 vorbeşte despre oameni ai Vechiului Testament care au dovedit o credinţă deosebită, o viaţă deosebită, Abel, Enoh, Avraam, Sara, Noe, Iacov, Isaac, care au fost adevăraţi eroi ai credinţei. Sunt încredinţat că prin toată viaţa părintele protopop Constantin Patrolea poate fi numit un erou al credinţei şi pentru el Dumnezeu a rânduit ceva mai bun, desăvârşirea în Împărăţia Sa.
Dumnezeu să ierte şi să îl odihnească. Amin”.
La finalul slujbei, sicriul cu trupul părintelui a fost purtat pe umeri de preoţi în jurul bisericii, după care a fost depus în mormântul unde regretatul părinte îşi va dormi somnul de veci până la a doua Venire a Mântuitorului Iisus Hristos.
Pr. GEORGIAN ROTAR
Comentarii