O profesoară care a iubit Liturghia, lumina şi frumuseţea cuvintelor

Sunt persoane care în viaţă răspândesc multă lumină prin ceea ce fac, prin îndeletniciri, prin dragoste faţă de Dumnezeu, prin înţelepciune, jertfă, scrieri şi iubire faţă de oameni.

Între aceştia s-a aflat şi profesoara Ecaterina Ilisei, remarcată şi apreciată, pe de o parte prin îndelungata slujire a catedrei, ca profesor de limba franceză şi director al Liceului Informatic „Acad. Grigore Moisil” din Iaşi, şcoală care a pregătit numeroşi tineri pricepuţi în domeniu, unii dintre ei devenind mai târziu preoţi, iar pe de altă parte cunoscută prin intermediul soţului ei, scriitorul, omul de televiziune şi radio, profesorul şi cărturarul ieşean Grigore Ilisei.

Despre un om se pot spune multe, cu atât mai mult despre un profesor care, ani la rând, a trudit pentru a educa tineri discipoli, lucrarea de pedagog fiind în acelaşi timp grea şi frumoasă, când profesorul vădeşte vocaţie, iar învăţăceii răspund cu responsabilitate la chemarea adresată. Aşa s-a întâmplat şi în cazul doamnei Ecaterina Ilisei, preocupată de catedră, de elevii ei, chiar şi după ce aceştia au terminat cursurile, fiind profesor şi director, străduindu-se aproape un deceniu la conducerea liceului, pe lângă împărtăşirea tainelor limbii lui Voltaire. Mesajele unor foşti elevi, venite din locuri diferite, chiar de dincolo de ocean, vorbesc despre neuitarea ucenicilor de altădată faţă de competenţa şi eleganţa magistrului din anii de liceu.

Dincolo de activitatea didactică şi numeroasele legături cu intelectualitatea ieşeană, doamna Ecaterina Ilisei a primit adeseori în reşedinţa familiei oameni importanţi, slujitori ai Bisericii, scriitori, pictori, academicieni, demnitari, care au fost cinstiţi pe măsură, nu doar pentru statutul social şi profesional, ci mai ales pentru calitatea umană şi pentru darul prieteniei

Nu se poate omite faptul că familia Ilisei i-a cunoscut, în diverse împrejurări, pe ultimii trei patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum şi pe alţi ierarhi, preoţi şi monahi. Aşa se nasc legături frumoase şi trainice, care uneori merg până la mormânt, chiar şi dincolo, în veşnicie. Multe din întâlniri s-au aşternut inspirat în pagini preafrumoase de literatură, pline de învăţăminte.

Atunci când lucrurile s-au aşezat frumos în viaţa familiei Ilisei a venit chemarea pentru a pleca departe de ţară, într-o misiune diplomatică care, deşi nu a fost lungă, s-a dovedit rodnică. În Tunisia, doamna Ecaterina Ilisei alături de soţul ei au ostenit la Ambasada României (din Tunis), înscriindu-se printre cei care, dobândind un astfel de mandat, au prezentat în chip măiestrit sufletul şi bogăţia culturală românească dincolo de hotarele ţării.

Au călătorit în multe locuri ale lumii, au fost pelerini la Ierusalim şi în Ţara Sfântă, peregrinând pe urmele paşilor Domnului. Au fost de multe ori la Bruxelles, în Belgia, unde s-a stabilit fiul lor, medic dăruit, păstrând pentru fiecare ţară un loc aparte în inima şi-n scrierile lor.

Profesoara Ecaterina Ilisei se ruga şi asculta în fiecare duminică Liturghia. Când nu putea merge la biserică, urmărea cu atenţie la Televiziunea sau Radioul Trinitas slujba şi predica. De multe ori, expresii, idei şi învăţături ale predicilor ascultate le împărtăşea altora. A împlinit astfel admirabil menirea sau misiunea pe care o avea ca noră de preot, conştientă de aceasta încă de la căsătoria cu Grigore Ilisei, în urmă cu mai bine de jumătate de veac.

Doamna Ecaterina Ilisei şi-a început călătoria în ţara de dincolo de veac într-un loc unde sunt în comuniune profesorii de vocaţie şi toţi cei care l-au iubit pe Dumnezeu.

Rămâne elocvent exemplul dăruirii sale profesionale, de slujire a catedrei, lucrând cu tinerii şi cu părinţii lor, întâlnind în viaţa ei de pedagog, oameni importanţi, în special profesorii de altădată ai Iaşilor, de la care a învăţat şi pe care i-a onorat întotdeauna.

Drumurile doamnei Ilisei şi ale soţului ei au dus către multe mănăstiri, la suflet fiindu-le Văratecul, Agapia, Neamţul, Putna, Vovidenia, Vorona, Suceviţa, Vlădiceni şi multe altele. În ultimii ani s-a întâlnit frecvent cu locurile copilăriei soţului, nu doar cu ţinutul Fălticenilor, ci şi cu satul unde fusese în refugiu, Capu Piscului, lângă Muscel de Argeş (din martie 1944 până în aprilie 1945), împreună cu preotul Ilie Ilisei, care făcea naveta, revenind periodic în parohia lui de lângă Fălticeni. Au fost găzduiţi chiar în casa preotului locului, Dragomirescu, cărturar şi om cu iniţiativă.

Amintim şi de popasurile la mănăstirile bucureştene, la Pontus Euxinus şi, adeseori, la Mălini, Poiana Mărului şi Văleni – Stânişoara, unde soţul şi-a petrecut anii copilăriei alături de Nicolae Labiş.

Viaţa unui profesor care a iubit credinţa, lumina, frumosul şi artele, cu toate bucuriile şi tristeţile ei, nu poate fi cuprinsă în câteva rânduri. Cei care au cunoscut-o pe doamna Ecaterina Ilisei o păstrează între amintirile inimii, ca imagine luminoasă de pedagog harnic, înţelept şi de om dedicat şi implicat în viaţa Bisericii.

Cât de important pentru un scriitor să aibă alături un om dăruit, cărturar, cu spirit critic, constructiv, care să citească cel dintâi pagina proaspătă, dăruită literaturii. Prietenul cel mai bun, critic cu perspectivă pozitivă.

Oamenii de acest fel adună mereu lumină şi merg într-o zi în Împărăţia luminii.

† TIMOTEI PRAHOVEANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: