Înţelepciune dublu distilată

– aforisme –

> Dacă nu ai trădători, nu te apuca să faci guvern.

> Când se blazează, femeile pozează în virtuoase.

> Nu există un secret al femeilor, ci o mie de enigme.

> Nu dezlega taine care nu-ţi sunt de folos.

> Este mai uşor să găseşti un diamant decât gâtul la care să-l atârni.

> Împacă-te cu Dumnezeu, ca să mori zâmbind.

> Ceea ce trece nu trebuie să te sperie; ce rămâne nu are importanţă.

> De cele mai multe ori, nesimţiţii sunt confundaţi cu înţelepţii.

> Norocul te fericeşte o zi şi te umple de griji o viaţă.

> De ce cauţi Cerul dacă nu poţi să ridici ochii din ţărână?

> Taina căsătoriei să rămână taină.

> Dacă tu nu-ţi reproşezi ceva, alţii cu atât mai puţin au acest drept.

> Dacă în faţă este o poartă ferecată, în spate găseşti pârleazul de sărit.

> Cămilele se nasc cu cocoaşă; umilii o fac de-a lungul vieţii.

> Între râs şi plâns, piatră de hotar este lacrima.

> Nu privi la soare până nu te obişnuieşti cu luna.

> Când rătăceşti drumul te numeşti cercetător; când îl regăseşti, ajungi descoperitor.

> Dacă n-ar exista popi şi predicatori, l-am avea pe Dumnezeu „în direct”.

> Idiotule! Nu-ţi trebuie câine credincios şi nevastă iubitoare. Amândoi obligă.

> Pradă fără milă, cât timp ai renume de om cinstit.

> Virtutea nu este o calitate, ci un mod de a-ţi ascunde lipsurile.

> Şi femeia virtuoasă şi curva au în geantă un prezervativ.

> Iubirea face parte din om, ca bubele şi apendicele.

> De cele mai multe ori, curajul vine din neobrăzare.

> Ce ţie ţi se răpeşte primeşte altul.

> Ca să fii idiot, îţi trebuie vocaţie.

> Când omul moare, viciile i se îngroapă o dată cu virtuţile.

> Bărbaţii se însoară fiindcă nu ştiu să „aburească” femeile.

> Sunteţi prea mulţi să mă pot lupta cu voi şi prea slabi să vă înving.

> Dacă n-am supraevalua dragostea, poeţii ar ajunge să scrie despre taxe şi impozite.

> Nu contează câţi ai ucis, ci cum te înţelegi cu cei care trăiesc.

> Când unul fuge este trădare; când fug zece se cheamă revoluţie.

> Trăieşti doar atât timp cât îţi aminteşti.

> Înţelepciunea nu te „striveşte”, fiindcă în viaţa de zi cu zi nu-ţi este de folos.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI