În cadrul programului „Tezaur”

Sucevenii pot împrumuta statul şi în luna septembrie

>„Veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile” subliniază Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP

 Sucevenii pot subscrie pentru noi emisiuni de titluri de stat, destinate exclusiv populaţiei, în cadrul programului „Tezaur”, anunţă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava.

Conform purtătorului de cuvânt Oana Violeta Apetrea, perioada de subscriere se va încheia pe 30 septembrie 2020, maturitatea titlurilor fiind de 1, 2 şi 3 ani. Rata dobânzii este de 3,5% pentru un an, 4% la 2 ani şi 4,25% la 3 ani, fără plafon individual de subscriere. Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei în intervalul 1-30 septembrie, dar şi de la unităţile Companiei Naţionale „Poşta Română”, în perioada 1-29 septembrie, în mediul urban, respectiv între 10 şi 28 septembrie, în mediul rural.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată, au valoare nominală de un leu, iar dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Pot achiziţiona titluri de stat persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

„Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile” subliniază purtătorul de cuvânt Oana Violeta Apetrea.

Potrivit Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava titlurile de stat emise în cadrul programului „Tezaur” sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care vor trebui să prezinte documentele legale care le atestă respectiva calitate. Pe de altă parte, investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate, depunând, doar în perioada de subscriere, o cerere în acest sens.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: