12 cadre didactice şi un angajat din rândul personalului nedidactic au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2

> Nouă dintre aceste persoane lucrează la unităţi de învăţământ din municipiul Suceava

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, luni, că începând cu data de 31 august şi până în prezent au fost confirmate cu SARS-CoV-2, în judeţul Suceava, 12 cadre didactice şi un angajat din rândul personalului nedidactic.

Băncilă a spus că, în urma testării RT-PCR, patru cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava (doi profesori şi doi învăţători), doi profesori şi un angajat din rândul personalului nedidactic de la Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava, o educatoare de la Grădiniţa „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi un profesor de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au fost confirmaţi cu noul coronavirus.

Ea a mai informat că un cadru didactic de la o grădiniţă din Cajvana şi două educatoare de la Grădiniţa „Prichindelul” din Rădăuţi au avut rezultat pozitiv în urma testării, precum şi un profesor de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: