Cătălin Nechifor atrage atenţia:

Traseul centurii Sucevei a fost ales greşit

Cătălin Nechifor, fost preşedinte al CJ Suceava, şi-a exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte stabilitatea terenului din zona şoselei de centură a Sucevei, menţionând că problema majoră rămâne alunecarea de teren.

Într-un flash-interviu la News Bucovina, Nechifor a spus că traseul ales pentru şoseaua de centură nu a fost bun, pentru că terenul nu se pretează la astfel de construcţii, precizând că în perioada cât a fost preşedinte al CJ Suceava, împreună cu Florin Sinescu, care era prefect, a reuşit să finalizeze jumătate din şoseaua de centură în zona în care alunecările de teren nu sunt foarte mari.

Florin Sinescu a amintit că în acea perioadă au fost făcute eforturi mari pentru determinarea constructorului să lucreze, pentru că firma găsea tot felul de motive pentru a nu executa lucrările.

Nechifor a adăugat că firma de construcţii era reticentă să lucreze în special pe tronsonul 1 al şoselei de centură, unde şi acum se continuă lucrarea de stabilizare a versantului, iar investiţia încă nu e finalizată şi nici nu e decontată.

El a spus că apa a săpat deja la pilonul de siguranţă al unui viaduct şi că există riscul ca lucrarea să se surpe, prezentând şi zonele de forfecare de pe versant unde se continuă lucrările de stabilizare.

Nechifor a explicat că zona nu se pretează pentru construcţii şi că, din acest motiv, nici nu au fost realizate clădiri pe acel teren. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI