Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Mai multe...
„O dramă intensă”, povestea şi tâlcul ei
În aceste zile, la Cannes se vorbeşte despre iar România. Acum despre filmul „Fjord” aflat
Vă aşteptăm pi la noi!
Desigur, recenta clasare a judeţului Suceava ca primă „destinaţie” (…a anului) în
Spre încântarea Europei
Oare cine s-ar fi aşteptat ca în finala Eurovision 2026 să se afle pe podium, pe locurile 1 şi
Fără cuvinte(?)
…S-ar putea zice că nu este vorba (şi) despre noi. Întrucât cercetarea (realizată de
Recent
Thermonet cere instanţei să oblige Primăria şi Consiliul Local la plata unor despăgubiri de peste 31 de milioane de lei
> Suma ar reprezenta neîndeplinirea obligaţiilor
Primăria Suceava a încasat din impozitele şi taxele pe clădiri, terenuri şi autoturisme cu peste o cincime mai puţin faţă de suma pe care conta
Consiliul Local a aprobat, în şedinţă ordinară,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava celebrează tradiţia, încrederea şi grija pentru viaţă
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel
Universitatea Ştefan cel Mare şi licee din Suceava şi Rădăuţi, distinse la Gala JA – Investeşte în Educaţie 2026
Mai multe unităţi de învăţământ şi o echipă
100 de studenţi de la USV concurează cu produse alimentare inovatoare
Facultatea de Inginerie Alimentară, din cadrul
Popular
- Festivalul-concurs naţional de poezie „Ion Cozmei” 2 comentarii
- IPJ solicită susţinere financiară de la Consiliul Judeţean pentru dotarea cu pistoale şi cartuşe 1 comentarii
- La noroc 1 comentarii
- Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor privind tronsoanele din autostrada A7 1 comentarii
- Modernizarea Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” intră în linie dreaptă 1 comentarii
- Expoziţii şi un simpozion, importante şi atractive 1 comentarii
- Mai calculaţi(!) 1 comentarii
- Fără cuvinte(?) 1 comentarii
- Atracţia Lunii 1 comentarii
- Elevii de la CT „Mihai Băcescu” donează sânge 1 comentarii



















Comentarii