Cărţile aşteaptă să intre în Saloane

Ce bine mi-ar părea ca aceste gânduri şi emoţii să nu mai fie actuale la momentul când vor prinde contur în vopsea tipografică pe paginile ziarului. Dar statistica zilnică a cazurilor de infectare cu neînvinsul deocamdată Covid-19, pe de o parte şi de alta a frontierei dintre România şi Ucraina, îmi întunecă orice sclipire de optimism. Nu ne-a rămas mult să ne prefacem în stane de piatră (poate unii s-au şi pietrificat deja), de-atâta aşteptare zadarnică a zilei când vom relua firul vieţii clocotitoare, cu tot ce ne-a fost scump şi drag mai înainte de a ajunge în captivitatea unui virus. Răbdăm, suportăm cele mai de supărătoare restricţii, renunţăm la întâlniri şi îmbrăţişări cu prietenii, ţinându-ne verticali în credinţa că numai mâine nu-i poimâine şi degrabă vom scăpa de acest coşmar. Dacă nu ne-ar mângâia sufletul speranţa la apropiata eliberare, n-ar mai avea rost toate renunţările. E întocmai cum scrie poetul Adrian Păunescu, de parcă ar fi presimţit ravagiile pustiitoare de astăzi: „În cuprinsul tablei noastre de valori/ Peste aur şi argint şi diamant/Pentru noi, ca simpli muritori/ Viaţa-i lucrul cel mai important.// Viaţa noastră n-are parcă nici un rost/Viaţa noastră e un ban de schimb/Pe pământ, noi oamenii, o ducem prost/şi murim absurd şi la netimp”. „Viaţa-i lucrul cel mai important”, repetăm ca o rugăciune, dar nu fără a ne pune întrebarea: „La ce bun această viaţă, ce să facem cu ea?”. Mai bine zis, „Ce vom face cu ea când va veni acel «mâine-poimâine»?”. Cereţi, şi vi se va da; bateţi, şi vi se va deschide, ne îndeamnă Sfânta Evanghelie, dându-ne răspunsul sigur, „căci celui ce cere i se va da, şi celui ce bate i se va deschide”.

Cutez să bat şi eu la o uşă, înarmată cu pledoaria pentru deschiderea saloanelor de carte. În viaţa de până la pandemie eram copleşită de o dezolantă tristeţe când mă gândeam cât de neînsemnată este nevoia de carte. În faţă îmi apărea tabloul sumbru al câtorva bogate biblioteci ce le admirasem în casele cunoscuţilor de vârstă înaintată. Nu pot uita două dintre cele mai triste biblioteci (una într-un apartament din Cernăuţi, alta adăpostită temporar într-o încăpere dintr-un local public din Suceava), rămase orfane după plecarea din această lume a stăpânilor lor. Am văzut bătrânele cărţi într-o înfiorătoare singurătate, mi s-au părut atât de îndurerate şi inutile, netrebuincioase nimănui. Tot atunci m-a ajuns ecoul vorbelor unui regretat coleg de la „Zorile Bucovinei”. Mi se jeluia încă înainte de a simţi că nu i-au rămas multe zile: „Sărmanele mele cărţi, le-am adunat cu atâta grijă toată viaţa… Ce să fac cu ele?..”. Avea urmaşi, avea cui lăsa apartamentul, dar nu şi pereţii cu tomuri frumos rânduite de la podea până-n tavan.

Cu asemenea gânduri pesimiste despre nevoia de cuvântul tipărit pe hârtie n-aş fi socotit necesară lansarea unei chemări pentru deschiderea saloanelor de carte, dacă n-aş primi semnale în favoarea acestora. Vasile Botă din Boian, creştinul care anul trecut a înălţat pe mijloace proprii bustul lui Iraclie Porumbescu în faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din centrul satului, mă sună des, interesându-se dacă n-a apărut volumul doi al monografiei lui Leca Morariu „Iraclie şi Ciprian Porumbescu”, despre care a anunţat doamna Maria Olar la ceremonia dezvelirii bustului. Foarte recunoscător pentru primul volum, primit în dar de la preşedinta Fundaţiei „Leca Morariu”, îmi spune: „Vreau neapărat să-l cumpăr, căci ştiu că e mare cheltuială să scoţi o carte”. Trăind într-un mediu lingvistic străin, o carte în limba maternă în casele noastre ne este ca un membru drag al familiei. În orice caz, aşa mi se pare că ar trebui să fie pentru oamenii care se îngrijesc şi de hrana sufletului. Acum câteva zile m-a sunat un gospodar din Ceahor, dorind să afle cum ar putea multiplica (în două-trei exemplare) o carte, cu folclor, tradiţii şi obiceiuri populare din Valea Siretului. I-a împrumutat-o autorul, Dragoş Tochiţă din Pătrăuţii Storojineţului. Pentru cine nu-l cunoaşte sau a uitat de existenţa lui, căci Dragoş Tochiţă e cam de demult, amintesc că el este românul înrădăcinat în glia străbună, împătimit de datini, care a cules nectarul tezaurului popular, stăruind să adune în pagini de carte comorile moştenite de la strămoşi. El însuşi ca o carte vie a comorilor populare, pe lângă desagi pline cu averea sufletească de acasă, aducea la ziarele româneşti din Cernăuţi adieri din duhul dacic. Au dispărut ziarele, au plecat dintre noi cei care îl aşteptau pe Dragoş Tochiţă cu oraţii, strigături, pluguşoare, stimulându-i hărnicia pe ogorul folclorului strămoşesc. Cele câteva cărticele în care şi-a depozitat comorile, crezând că le asigură un temeinic adăpost, s-au ramolit, semn că n-au adunat praful pe rafturi, ci au trecut din mână-n mână. Bărbatul care s-a interesat cum ar putea să renoveze câteva exemplare cântă în corul „Dragoş Vodă” şi spune că mai mulţi corişti ar dori să aibă cartea de folclor a lui Tochiţă, găsind în ea piese populare autentice pentru înnoirea repertoriului. Mă gândeam mai înainte la un azil pentru cărţile îmbătrânite, care, asemenea oamenilor bolnavi şi singuratici, nu trebuie nimănui. Dar acum, cred că ne-ar trebui şi „spitale”, mai bine zis, saloane de reanimare a unor cărţi necesare generaţiilor viitoare. Am avut un coleg la „Zorile Bucovinei” care ştia mult mai multă istorie adevărată decât ceilalţi, strecurând câte puţin, ca să nu bată la ochiul vigilent ce ne supraveghea în perioada sovietică, şi prin materialele publicate. I-am aflat secretul mai târziu, când Dumitru Covalciuc, căci despre el e vorba, ne-a dezvăluit cum a adus acasă din cărţile româneşti de la Biblioteca Universităţii, sechestrate şi condamnate la moarte prin arderea pe rug. Avea pe cineva acolo, care i-a deconspirat ora şi locul execuţiei.

Presupunem că această practică vicioasă n-a dispărut definitiv, dacă mai simţim şi astăzi deficitul de carte românească, deşi prin şcolile şi bibliotecile din localităţile noastre fraţii din România au adus sute şi mii de volume de literatură valoroasă. Pe la începutul anilor 90 în Basarabia s-a născut fenomenul podurilor de flori peste Nistru, ca o expresie a dorinţei românilor basarabeni de a se uni cu Patria mamă. Cu trecerea timpului, în Basarabia, podurile de flori au rămas ca o metaforă poetică, un fel de mângâiere-suvenir, simbol al dorului pentru apropierea de România. La Cernăuţi nu s-au împletit cununi de flori în sârma ghimpată ce ne desparte, însă din partea României spre nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa s-au clădit poduri de carte. Din păcate, multe din cărţile aduse de asociaţii publice şi persoane particulare din Ţară, după ce au fost primite cu mare bucurie prin şcoli şi bibliotecile săteşti, au dispărut fără urmă, de parcă au nimerit într-un triunghi al Bermudelor. Totuşi, ceva rămâne. E şi aceasta o cauză că n-a scăzut interesul şi entuziasmul de odinioară al prietenilor din România care ne aduceau cărţi cu sacul, cum se spunea pe la noi.

Un mijloc sigur şi cu mai puţine probleme de a aduce hrană spirituală românilor din Ucraina au devenit saloanele comune de carte desfăşurate de Biblioteca Bucovinei „Ioan Sbiera” din Suceava şi Biblioteca regională „Myhailo Ivasiuc” din Cernăuţi. Continuitatea bunelor relaţii, începute cu ani în urmă în baza unui proiect european, are impact benefic pentru conaţionalii noştri cu dor de carte românească. La Cernăuţi, uşa primelor saloane internaţionale de carte a fost deschisă mai înainte, la începutul noului mileniu, de Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, directoarea editurii „Alexandru cel Bun”. A urmat o perioadă de efervescenţă culturală, de părea că Cernăuţiul redevine „colţul acela de lume, în care oameni şi cărţi au trăit în simbioză până la cel de-al doilea război mondial”, cum scria poetul Paul Celan despre oraşul tinereţii sale. Poate sună bizar ceea ce o să spun în continuare, însă, când am primit anul trecut vestea despre trecerea în veşnicie a venerabilei doamne Nina Cionca, în loc de fireasca întristare, m-am regăsit într-o stare de visătoare plutire. Fericita întâmplare de a o cunoaşte se datoreşte Saloanelor de carte românească organizate în capitala nordică a Bucovinei pe parcursul câtorva ani, începând cu 2001, de dr. Alexandrina Cernov. E regretabil că importanţa acestor saloane la menţinerea duhului românesc în nordul Bucovinei n-a fost pe deplin apreciată, iniţiatorii şi organizatorii fiind lipsiţi de susţinerea cuvenită pentru a le asigura continuitatea. Pe lângă faptul că oaspeţii „Saloanelor” veneau cu braţele pline de cărţi, contribuind la îmbogăţirea fondului bibliotecilor din ţinut cu cele mai recente apariţii editoriale, intelectualii însetaţi de cuvântul românesc aveau fericitul prilej de a conversa şi lega prietenii cu personalităţi ale scrisului din Ţara mamă. După o pauză îndelungată, în toamna anului trecut dna Alexandrina Cernov ne-a bucurat cu reuşita continuităţii saloanelor internaţionale de carte românească, a căror iniţiatoare a fost de la bun început. Ajutată de echipa editurii „Alexandru cel Bun”, avându-i de susţinători pe mesagerii cărţii de la Mănăstirea Putna şi Consulatul General al României la Cernăuţi, în iunie 2019, a inaugurat cea de-a VI-a, iar în septembrie ediţia a VII-a, de mai mare amploare. Acum, dacă covidul nu ne va permite îmbrăţişările de carte proaspăt scoasă de sub teascuri, se gândeşte la un salon online, undeva mai spre toamnă. Vor avea de suferit farmecul şi emoţiile întâlnirilor de odinioară, dar totu-i cu putinţă în faţa lui Dumnezeu, mai ales când se pune la cale o lucrare atât de nobilă, cum este nuntirea cărţilor. Doar se adună lumea la o bere sub arcele de flori ale teraselor, se deschid restaurante, baruri de noapte, saloane de frumuseţe… În Ucraina de curând au fost legalizate cazinourile. Pe fundalul acestor relaxări în condiţii de carantină, pledoaria mea este pentru saloane care adună un public contaminat de dragostea de carte. În susţinerea lor pot aduce episoade revelatorii de la întâlnirile, de obicei din preajma Crăciunului, la Biblioteca „Gheorghe Asachi” din Herţa, urmate de lansări de carte la Ropcea şi Pătrăuţi, de răscoliri prin durerile orăşelului Crasna într-o zi de 8 mai… Dar deoarece e anotimpul fierbinte, atât de mult iubit de Vasile Alecsandri, vin cu amintirea unei extraordinare şezători literare din preajma aniversării a 195 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri (18 iulie 2016). Pentru o zi biblioteca sătească din Mahala s-a primenit cu nobleţea aristocratică a unui salon. Manifestarea, iniţiată de parteneriatul Bibliotecii regionale „M. Ivasiuk” din Cernăuţi şi Biblioteca Bucovinei „Ioan Sbiera” din Suceava, a fost găzduită cu toate onorurile ce i se cuvin unui rege înălţat pe tron de dragostea românilor şi de geniul poporului nostru – Mihai Eminescu. Şefa bibliotecii din Mahala, Mariana Boiciuc, a avut norocul să-şi împrospăteze fondul de carte cu donaţiile aduse de oaspeţii suceveni, dar şi să etaleze în faţa lor tot ce i-a reuşit mai bine în munca de popularizare a cărţii, avându-i de ajutori/susţinători – de la cei mai mici copii cu steaua talentului în frunte până la primăreasa Elena Nandriş. Prin prezenţa primarului Gheorghe Botă de la Cernauca n-a lipsit nici acel tărâm de basm, unde poetul şi-a găsit refugiul după participarea la evenimentele revoluţionare din 1848, a trăit seri de neuitat la conacul Hurmuzăcheştilor, prieteni întru dragoste românească. Atunci, primarul din Cernauca i-a invitat pe oaspeţii din Suceava (dr. Gabriel Cărăbuş, directorul Bibliotecii „Ioan Sbiera”, dr. Alis Niculică, şefă de secţie la aceeaşi instituţie, scriitoarea Doina Cernica) să viziteze satul ce respiră cu amintirea trecutului, pe unde se păstrează urmele lui Alecsandri, domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ale lui Kogălniceanu şi altor făuritori ai istoriei româneşti. Sucevenii au onorat invitaţia primarului din Cernauca după patru ani, salonul internaţional de carte din septembrie 2019 finalizând cu un pelerinaj prin locurile unde trecutul nostru românesc înalţă catedrale.

 MARIA TOACĂ

 Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: