Atletism

Sportivul Andrei Candrea a devenit campion naţional de alergare montană la categoria peste 50 de ani

Sportivul Ion Candrea, legitimat la CSM Dorna Vatra Dornei, a participat, zilele trecute, la Campionatul Naţional Masters de Alergare Montană, care s-a desfăşurat în judeţul Cluj, în cadrul Smida Trail Run – Adventure in Transylvania. Atletul dornean a avut o comportare deosebită, izbutind să cucerească titlul naţional la categoria de vârstă +50 de ani, după ce a trecut primul linia de sosire a probei care a măsurat 11 kilometri, cu timpul de 50 de minute şi 41 de secunde.

În urmă cu nici două săptămâni, Ion Candrea a reuşit să se impună şi la concursul de alergare montană Bucovina Ultra Rocks, de la Câmpulung Moldovenesc, la aceeaşi categorie de vârstă.

Recent, cei mai tineri atleţi de la CSM Dorna au participat la Campionatul Naţional de juniori II, Under 18, la Bucureşti. Cele mai bune clasări au fost obţinute de Alexandru Prâsneac, în vârstă de doar 14 ani, locul 6 în proba de 800 de metri, şi de Ionela Claudia Costiuc, şi ea foarte tânără la cei 15 ani ai săi, locul 8 în întrecerea similară feminină.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI