În scandalul privind admiterea în învăţământul superior

Actriţa Lori Loughlin a fost condamnată la două luni de închisoare

Actriţa Lori Loughlin a fost condamnată vineri la două luni de închisoare şi o amendă de 150.000 de dolari după ce a pledat vinovată într-un scandal de dare de mită de către mai mulţi părinţi înstăriţi pentru admiterea copiilor lor la universităţi prestigioase din Statele Unite, transmite AFP. Soţul actriţei, stilistul Mossimo Giannulli, a fost condamnat la cinci luni de închisoare, în acelaşi dosar. Judecător federal din Boston Nathaniel Gorton a urmat recomandările procurorului federal din Massachusetts în aplicarea acestei sentinţe, după o audiere de aproximativ treizeci de minute, organizată prin videoconferinţă din cauza pandemiei de COVID-19.

Actriţa în vârstă de 56 de ani, care a devenit faimoasă pentru rolul din serialul „Full House”, va trebui să se supună timp de doi ani după ieşirea din detenţie unui regim de supraveghere şi să efectueze 100 de ore de muncă în folosul comunităţii. „Îmi pare sincer şi profund rău”, a declarat Lori Loughlin, citind în lacrimi o declaraţie pregătită pentru audiere. „Cred în Dumnezeu şi în răscumpărare şi voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a îndrepta lucrurile”.

Actriţa şi soţul ei au pledat vinovaţi, în luna mai, pentru acuzaţia de transfer bancar fraudulos. În schimbul recunoaşterii vinovăţiei, procurorul federal din Massachusetts a renunţat la alte două capete de acuzare, recomandând această sentinţă relativ blândă.

Cuplul a fost acuzat că a plătit unui intermediar 500.000 de dolari pentru a asigura admiterea celor două fiice ale lor la University of South California.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: