Leul nu reacţionează la moţiunea de cenzură

Chiar dacă PSD urma să depună luni moţiunea de cenzură împotriva guvernului liberal, ca un semn al maturităţii sale, piaţa valutară nu a răspuns prin creşterea vânzărilor de lei.

Cursul euro a coborât luni de la 4,8358 la 4,8344 lei. Cotaţiile au scăzut pe pieţele asiatice până la 4,83 lei, însă tranzacţiile pe cea locală s-au realizat între 4,832 şi 4,836 lei.

Perechea euro/dolar fluctua pe pieţele internaţionale între 1,1830 şi 1,1868 dolari, valori apropiate de cele de vineri. Echilibrul se poate rupe în orice moment, în condiţiile în care nu a fost găsit acordul între Casa Albă şi Congres în privinţa noului plan de ajutor al economiei, dar şi a lipsei unui avans în negocierile comerciale dintre SUA şi China.

În aceste condiţii, media dolarului american a coborât de la 4,1020 la 4,0790 lei.

Moneda elveţiană stagna la 1,074 – 1,079 franci/euro, media alunecând uşor de la 4,4986 la 4,4957 lei.

Cursul lirei sterline a coborât de la 5,3603 la 5,3460 lei.

Uncia de aur se consolida la pragul de 1.950 dolari şi fluctua în culoarul 1.941 – 1.957 dolari, valori apropiate de cele de vineri. Deprecierea monedei americane a făcut ca preţul gramului stabilit de BNR să coboare de la 256,1622 la 255,8044 lei.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,99%, valoare egală cu cea înregistrată în 7 februarie 2018.

Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,07%, o valoare apropiată fiind atinsă la începutul lui ianuarie 2018. Indicele la 12 luni a stagnat la 2,16%.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat faţă de cea unică de la 4,3988 la 4,3892 zloţi. Media monedei maghiare s-a depreciat însă de la 346,25 la 348,17 forinţi.

Bitcoin revenea pe platformele specializate în apropierea pragului de 12.000 dolari şi fluctua între 11.780 şi 11.920 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI