Ateneul Naţional din Iaşi revine la Fălticeni

Săptămâna viitoare, actorii Ateneului Naţional din Iaşi vor reveni în Fălticeni, pentru a-i bucura pe iubitorii de teatru. Ateneul Naţional din Iaşi va participa, pentru a patra oară consecutiv, la Festivalul internaţional de teatru pentru tineret „Gr. V. Birlic”, care se va desfăşura în perioada 17-23 august. Împătimiţii de teatru din Fălticeni, care vor participa la festivalul ajuns în acest an la ediţia a X-a, vor primi în dar de la Ateneului Naţional din Iaşi atât spectacole pentru copii, cât şi comedii spumoase pentru cei mari, care le vor face zilele de august de neuitat. Astfel, Ateneul, care este partener principal al festivalului „Gr. V. Birilic”, va oferi fălticenenilor patru spectacole. Luni, 17 august, începând cu ora 12, copiii vor putea viziona „Harap Alb”, regia Erica Moldovan, iar seara, de la ora 19, „Atenţie, aterizăm!”, regia Daniel Onoae. Ziua teatrală de marţi, 18 august, va începe tot de la ora 12, cu spectacolul „Făt-Frumos din lacrimă”, regia Erica Moldovan. Vizita Ateneului la Fălticeni se va termina marţi, de la ora 19, când actorii ieşeni vor juca „Dineu cu proşti”, regia Sebastian Bădărău.

Cinefilii din Fălticeni vor avea ocazia să vadă filme de excepţie oferite cu sprijinul Cinema Ateneu, pe toată durata festivalului. (A.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: