O tânără băută şi fără permis a fugit în trafic de poliţişti cale de cinci comune!

> Atât ea cât şi proprietarul maşinii sunt cercetaţi penal

Poliţiştii suceveni au urmărit în trafic, duminică, pe traseul Măneuţi – Frătăuţii Vechi – Hurjuieni – Gălăneşti – Voitinel un autoturism condus de o tânără fără permis. Într-un final, ea a fost prinsă, acum fiind cercetată penal, alături de proprietarul maşinii.

Iniţial, în jurul orei 23.37, lucrătorii patrulei de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o femeie beată circulă cu o maşină prin Măneuţi, comuna Frătăuţii Vechi.

Astfel, poliţiştii au depistat pe raza comunei Frătăuţii Vechi un autoturism Audi A6, negru, care circula din direcţia Măneuţi – Frătăuţii Vechi.

Apoi, s-a procedat la efectuarea semnalului de oprire prin folosirea mijloacelor acustice şi luminoase din dotarea autospecialei de serviciu, însă persoana de la volan nu s-a conformat şi şi-a continuat deplasarea, mărind viteza.

Prin urmare, s-a procedat la urmărirea autoturismului pe traseul Măneuţi – Frătăuţii Vechi – Hurjuieni – Gălăneşti – Voitinel. Deşi conducătorul autoturismului Audi A6 a fost somat în mod repetat prin portavoce să oprească autoturismul, nu s-a conformat.

De mai multe ori, autoturismul urmărit a fost gata să acroşeze alte vehicule

Pe parcursul urmăririi s-a constatat că persoana de la volanul autoturismului Audi A6, prevăzut pe partea dreaptă, conducea haotic şi de mai multe ori a existat pericol iminent de a acroşa alte autoturisme aflate în trafic şi de a provoca accident rutier.

S-a luat legătura cu dispecerul Poliţiei Municipiului Rădăuţi pentru alertarea echipajelor din teren, în vederea acordării de sprijin pentru blocarea şi oprirea autoturismului Audi A6. Astfel, după ce a ajuns în comuna Voitinel, conducătorul autoturismului s-a îndreptat spre comuna Horodnic de Sus, circulând pe DN 2 E. Pe raza acestei localităţi, un echipaj din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a realizat un blocaj pe DN 2 E. Din acest motiv, când a ajuns la baraj, conducătorul autoturismului Audi A6 a redus mult din viteză, însă fără a opri.

Pe scaunul şoferului… nimeni!

În aceste condiţii, poliţiştii au fugit spre maşină, au oprit-o şi au scos cheile din contact, apoi extrăgând şi imobilizând persoanele din interior.

Cu această ocazie s-a constatat că pe scaunul şoferului nu era nimeni, iar pe scaunele pasagerilor era un bărbat din Horodnic de Sus (proprietarul maşinii), iar pe bancheta din spate a autoturismului se afla o tânără de 27 ani, domiciliată în comuna Frătăuţii Vechi, cea care a condus acel autoturism.

S-a stabilit faptul că, în momentul în care a observat echipajul de poliţie care a blocat traficul, femeia s-a mutat de pe scaunul şoferului, trecând pe bancheta din spate a autoturismului.

Ea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.07 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a stabilit că nu posedă permis de conducere.

Din cercetări a rezultat că, în seara zilei de 9.08.2020, tânăra a condus autoturismul din municipiul Rădăuţi în comuna Frătăuţii Vechi, iar ulterior pe traseul mai sus menţionat, autoturismul fiindu-i încredinţat de bărbatul care ştia că ea nu posedă permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunilor „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi “încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: