În Cimitirul din Cernăuţi, pietrele funerare ne-aduc aminte… 

Am lăsat în urmă luna iulie cu două date care ne-au purtat paşii prin cimitirul vechi din Cernăuţi, unde trecutul românesc mai strigă din morminte. Avem atâtea vestigii scumpe abia zărite printre arborii bătrâni, hălăciugi şi alte vegetaţii – triste mărturii ale unei lumi apuse ce a dat odinioară strălucire Bucovinei, făurind o istorie demnă de a fi măcar cunoscută de generaţiile de astăzi, dacă nu şi luată ca model de convieţuire. În ziua de 30 iulie, când s-au împlinit 120 de ani de la plecarea în eternitate a Aglaiei Drogli, sora cu doi ani mai mică a lui Mihai Eminescu, talentată pianistă, înzestrată cu har artistic, îndeosebi pentru arta teatrală, câţiva membri ai nucleului Societăţii „Golgota”, condusă de Vasile Rauţ, ne-am dorit „Bună dimineaţă” în cimitirul vechi din Cernăuţi. Am venit cu flori şi lumânări la mormântul Aglaiei, plecată în veşnicie cu numele de familie Gareiss von Dolizsturm, ce l-a purtat după recăsătoria cu un ofiţer austriac. Rămasă văduvă cu doi copii mici, strâmtorată de nevoi materiale, după moartea profesorului Ioan Drogli, care era cu 20 ani mai mare, frumoasa soră a lui Eminescu a fost nevoită să se recăsătorească „din interes” şi să treacă la catolicism. S-a stins la o vârstă tânără, dar spre sfârşitul vieţii îşi pierduse lucitoarea frumuseţe, nu mai era „adolescenta bucălată şi graţioasă”, cum o descrie George Călinescu. Talentată pianistă, împătimită de arta teatrală, înzestrată cu haruri artistice, Aglae a strălucit în anturajul cultural al Cernăuţiului, însă a rămas în umbra genialului frate. Numai cu doi ani mai mică, avea o legătură sufletească deosebită cu Mihai, mai ales datorită pasiunii comune pentru teatru. A jucat în „Florin şi Florica” de Alecsandri, fiind încadrată cu entuziasm în activitatea Societăţii „Armonia” a lui Ciprian Porumbescu. Cronicarii din acele timpuri consemnează că Aglae era admirată de tânărul compozitor şi chiar Titu Maiorescu s-ar fi îndrăgostit platonic când a întâlnit-o într-o vizită la Cernăuţi. Se presupune că i-a inspirat lui Tudor Flondor (fratele lui Iancu Flondor, artizanul Unirii Bucovinei) serenada compusă pe versurile lui Mihai Eminescu „Somnoroase păsărele”. Toate aceste episoade din anii ei fericiţi le-am rememorat la mormântul Aglaiei, conştienţi că ar fi meritat o mai răsunătoare pomenire, nu doar pentru că a fost sora iubită a lui Eminescu, dar şi pentru calităţile artistice, manierile şi cultura aleasă. Oricum, e o minune că în cimitirul din Cernăuţi, unde cripte ale unor mari personalităţi din istoria românilor sunt pe cale de dispariţie, se mai păstrează acest mormânt, descoperit şi scos din uitare, mai întâi de regretatul Dumitru Covalciuc, preluat în atenţia arhivistului Dragoş Olaru, mai apoi datorită eforturilor profesorului Octavian Voronca, pedagog şi activist neostenit la restituirea trecutului românesc al ţinutului. „Doamne, fă-i o slujbă mare în ceruri!”, aş exclama cu jalea unui cântec despre martirii neamului, al incomparabilei noastre interprete Victoria Costinean. „Fă-i, Doamne, slujba în ceruri!”, căci la acest ceas comemorativ noi am făcut, modest şi discret, de ce-am fost în stare. Am făcut puţină curăţenie, mai întâi de a aprinde o lumânare şi a sădi florile în umeda ţărână. Cu inima frântă am trecut pe cărările ce duc spre locul de veşnică odihnă al Aglaiei. Or, la Cernăuţi, avem morminte-martir, peste care se înalţă astăzi alte cripte.

Scos din bălării şi uitare, mormântul surorii lui Eminescu îşi are o soartă mai fericită decât i-a fost scurta viaţă. De-acum, acest mormânt nu mai este „al nimănui”. Preşedintele „Golgotei”, Vasile Rauţ, se va ocupa de restaurarea lui, soţia sa Aliona a spus că-l va împodobi cu flori din grădina sa, horeceanul Ion Găină a promis să se îngrijească de repararea gărduleţului până vor începe lucrări mai consistente. Seniorilor Octavian Voronca şi Ion Timciuc le rămâne obligaţia de a ne supraveghea îndeplinirea acestor promisiuni. Or, monumentele de pe morminte ne-aduc aminte de înaintaşii care au trăit într-o perioadă nefavorabilă românilor, însă mai mult decât noi, astăzi, au manifestat curaj şi verticalitate în lupta pentru interesele naţionale.

Lăsând în mireasma florilor mormântul Aglaiei Drogli, ne-am oprit la monumentul funerar al lui Zaharie Voronca. Ne-a fost uşor să-l găsim, căci e la marginea cimitirului vechi din Cernăuţi, aproape de gardul din partea străzii ce duce spre complexul memorial al martirilor şi ostaşilor români. Se vede de departe acest extraordinar Arbore detrunchiat, simbol al destinului Bucovinei. Pe braţul din dreapta este scris „anul 1812 – pierderea Basarabiei”, pe cel din stânga „1775 – răpirea Bucovinei”. Am stat nu odată cu privirea încremenită şi fără de grai în faţa acestui viguros arbore de piatră, atât de semeţ, deşi ramurile îi sunt amputate. De data aceasta, ne-a săgetat dureros inscripţia 17 iulie 1920 (anul morţii), dându-ne seama că am lăsat să treacă data împlinirii a o sută de ani de la moartea acestui temerar exponent al conştiinţei româneşti din Bucovina fără a-i aprinde măcar o lumânare la mormânt. Mulţi români din Bucovina poate nici n-au auzit de Zaharia Voronca, însă şi cei care îi cunoaştem faptele întru prosperarea neamului avem nevoie de împrospătarea memoriei pentru a-l lua ca reper la încercările din aceste timpuri. Zaharia Voronca, născut în suburbia Horecea, a fost a doua persoană, după Ciprian Porumbescu, în conducerea „Arboroasei”, societate a studenţilor români, care a activat între anii 1875-1877, fiind desfiinţată de autorităţile austro-ungare. Era cel mai de nestăpânit la gură dintre cei cinci arboroseni arestaţi – Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Morariu, Oreste Popescu, Eugen Siretean. La răsunătorul proces intentat lor, început în toamna lui 1877, motiv servind telegrama de condoleanţă expediată primăriei Iaşului la comemorarea voievodului martir Grigore Ghica, Zaharia Voronca s-a manifestat cel mai dur. După cum scrie Leca Morariu, Ciprian era istovit de boală, Constantin Morariu, Popescu şi Siretean au răspuns cuviincios la învinuirile procurorului, Voronca, dimpotrivă, s-a arătat ca un lup încolţit. Învinuit de fraza (din telegramă) „faţă de fraţii detrunchiaţi de la comuna maica”, el a răspuns cu glas de tunet: „Comuna maică e doar neamul românesc! Şi cine ne poate opri de a o socoti şi România drept maică a noastră?!”. Iar la întrebarea: „Dar fraţii detrunchiaţi?”, răspunse: „Tot noi! Românii despărţiţi unii de alţii! Românii din Bucovina, Românii din Ardeal, Românii din România! Ei acolo, noi aice! Detrunchiaţi, despărţiţi din acelaşi trunchi. Şi cine ne-ar putea interzice de a simpatiza cu fraţii noştri de-un sânge?”. Cronicarul consemnează că „Zaharie Voronca se aprinse atât de clocotitor, încât, după spusele unui martor, rolurile dintre procuror şi inculpat păreau inversate!”. Plin de curaj, i-a reproşat procurorului:”Pielea noastră nu-i material din care să-ţi croieşti dumneata decoraţii şi cruciuliţe!”. Inculpatul a recunoscut că dânsul a redactat telegrama proiectată pentru serbarea Ghica Vodă de la Iaşi, accentuând că faptul acesta nu constituie un act politic, pentru că, în general, românii au cultul morţilor şi societăţile naţionale n-au caracter politic.

Procesul a durat trei zile, încheindu-se cu achitarea inculpaţilor. La proces au răsunat aplauze pentru curajoşii, dar şi nesăbuiţii tineri. Însuşi Eminescu, febril militant pentru drepturile românilor din teritoriile ocupate, care a reflectat Procesul Arboroasei şi a luat apărarea celor cinci studenţi, totodată i-a mustrat tutelar: „Tinerilor le-am da sfatul de a nu mai face manifestări politice, de a nu compromite prin mişcări precoce munca lor intelectuală şi roadele pe care le va da odată această muncă chiar pentru naţia română”. Zaharia Voronca a avut norocul să-şi vadă roadele luptei, să trăiască doi ani în Bucovina revenită la „Comuna maică”. Şi a mai avut norocul să plece la Domnul fără a cunoaşte durerea unei noi detrunchieri.

MARIA TOACĂ, Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: