Doi angajaţi de la cariera din Fundu Moldovei au fost surprinşi cu tot cu utilaje de prăbuşirea unui perete al carierei

> Procurorii din Câmpulung Moldovenesc fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

Un perete de la o carieră din Fundu Moldovei (zona Pârâul Cailor) s-a prăbuşit peste două utilaje, care au fost surprinse cu tot cu conducătorii vehiculelor.

Potrivit ISU Suceava, unul dintre ei a fost scos de către persoanele aflate la faţa locului, şi era conştient şi cooperant, însă cel de-al doilea şofer a rămas sub dărâmături.

Astfel, la faţa locului s-au deplasat pompierii militari suceveni cu o autospecială pentru descarcerare, un modul multirisc (autospecială pentru complex de intervenţii multirisc), o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ. Echipele de salvatori au ajuns şi la cea de-a doua persoană surprinsă de căderea malului, care este în stare de inconştienţă.

Parchetul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a anunţat începerea urmăririi penale în cazul accidentului de vineri dimineaţa de la exploatarea din Fundu Moldovei, în urma căruia un bărbat de 60 de ani a murit, iar altul de 42 de ani a fost rănit.

Anchetatorii menţionează că vineri dimineaţa, în jurul orei 7, la cariera de exploatare a pietrei din localitatea Fundu Moldovei a avut loc o surpare a peretelui unui versant, iar din cauza avalanşei create, au fost acoperite cu pământ şi piatră două utilaje de tip buldo-excavator, care desfăşurau activităţi miniere în zonă, unul dintre deservenţii acestora fiind scos imediat din utilaj, iar celălalt rămânând încarcerat.

La faţa locului au fost solicitate echipaje ale SMURD, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Salvamont, acţionându-se cu utilaje specializate în vederea înlăturării pământului şi a pietrelor care acopereau utilajul în care se afla persoana încarcerată, astfel, s-a reuşit eliberarea acesteia după circa 3 ore de la momentul producerii surpării, dar a fost declarat decesul.

În acest caz procurorii au început urmărirea penală privind neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă. (N.B)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: