Doinind jalea Bucovinei, cum încă nimeni n-a doinit… (II)

 Dulce mamă, soacra de la Ropcea

În clipele cele mai grele i-a insuflat dragostea de viaţă o fiinţă cu totul deosebită –dulcea mamă de la Ropcea, Maria, (Măriuţa lui Aurel Costinean), soacra cu trei nurori, dar antipodul absolut al celei din poveste. Victoria era nora cea mijlocie. Din amintirile ei se conturează chipul cu totul ieşit din comun al unei soacre blânde, înţelepte, inteligente, muncitoare, care împărţea în trei părţi egale ultima-i bucăţică, dăruind copiilor tot ce avea bun în casă şi la inimă. Căsătoria cu Ştefan Costinean, profesor de limba română, dar mai cu seamă traiul în casa părinţilor săi de la Ropcea, i-a schimbat radical viaţa. Aici a început să culeagă şi să înregistreze folclor, cântece vechi, a îmbrăcat cel mai frumos costum popular pe care l-a purtat vreodată. Socrii, care mai aveau o noră în casă, au îndrăgit-o la prima vedere. Degrabă le-a adus mireasă şi mezinul Leon. Au trăit toţi în aceeaşi curte până când Ştefan şi Victoria au primit un apartament în clădirea pentru tinerii specialişti. Câtă înţelepciune trebuia să manifeste soacra ca să-i împace pe toţi! Le-a împărţit nurorilor câte o bucăţică de grădină, să-şi crească zarzavaturi, dar mâncau cu toţii la o masă comună, din cele gătite de „moşica noastră”, cum o numeau nepoţeii – o gospodină fără asemănare. În tinereţe învăţase câţiva ani la Cernăuţi, la o şcoală de culinari. Se pricepea, mai ales, la copturi. După moartea prea timpurie a lui Ştefan, soacra o ruga pe Victoria să nu plângă. Ca mamă, suferea poate mai mult, dar ca s-o readucă la viaţă o sfătuia: „Adă-ţi aminte, Victoria, şi de ce a fost mai puţin bun între voi”.

Ştia ce e necazul, suferinţele din tinereţe au înăsprit-o, i-au dat înţelepciune, dar n-au înrăit-o. A făcut parte dintr-o familie bună. Tatăl ei, Leon Lunguleac, în perioada interbelică a fost primar la Ropcea. Cunoştea limbi străine. Legenda familiei spune că prin anii 1925-1926, când la Storojineţ s-a oprit Mussolini, el i-a servit ca translator. Era destul de înstărit, deţinea o casă în Storojineţ, care e în stare bună până acum. Un unchi de-al Măriuţei, Ion Lunguleac, a fost profesor la Universitatea din Cernăuţi, şef al catedrei de drept. Anul 1940 i-a tăiat în două familia: tatăl cu doi fii au reuşit să treacă frontiera în România, iar ea cu mamă-sa şi sora mai mică, Leontina, au fost prinse la graniţă. A urmat arestul, escortarea şi încarcerarea, ca deţinuţi politici, într-o închisoare din Sverdlovsk. Fetiţele au fost despărţite de mamă, cea mai mică fiind dată la orfelinat. Victoriei îi pare rău că nu s-a interesat mai amănunţit despre această perioadă a vieţii mamei de la Ropcea. Ştie doar că a stat în lagăr cu rude de-ale lui Troţki, cu soţii de generali, intelectuali de elită. Şi mama, şi soacra Victoriei şi-au lăsat cele mai scumpe fiinţe în pământ străin. Cântecele ei sunt pătrunse şi de durerea soacrei, care a trăit cu inima arsă, neştiind unde şi cum i-a murit mama Paraschiva. După ce a fost despărţită de mamă, din Sverdlovsk a fost mutată în Kazahstan. Când a primit învoire să se întoarcă acasă, a căutat-o pe sora sa. Au venit împreună la baştină, găsind cuibul părintesc devastat. Leontina a învăţat meseria de contabilă, începuse să lucreze… Sora mai mare era tare mândră de ea, însă a înmormântat-o la vârsta de numai 18 ani. Salvată din exil, Leontina s-a stins fulgerător acasă, atacată de meningită. A fost o adevărată tragedie pentru supravieţuitoarea exilului să-şi piardă unica fiinţă apropiată. În anul 1948, tatăl care trăia pe lângă Iaşi i-a trimis pe cineva s-o treacă clandestin în România. Era chiar în ziua nunţii ei, dar nu căsătoria a oprit-o. N-a mai vrut să-şi încerce destinul, suferise destul pentru refugiul părintelui. Şi mai târziu, când şi-a vizitat tatăl, fiind deja mamă a trei băieţi, a refuzat propunerea lui de a începe demersurile pentru reîntregirea familiei. S-a necăjit să-şi refacă gospodăria, să-şi ridice căsuţa (la început una mică, apoi alta mai mare) pe locul bunăstării de odinioară. Deşi s-a zbătut ca toţi cei trei fii să dobândească studii superioare, i-a oprit lângă ea, fericită să-i vadă cum se pornesc dimineaţa la serviciu alături de nevestele lor şi cum se întorc seara împreună acasă.

Era o femeie pricepută la orice lucru, Victoria se sfătuia la orice pas cu ea, invocându-i şi acum poveţele: “Ne-a dat teren de casă pe lotul deţinut odinioară de bunica ei, ne-a spus că acolo trebuie să ne întemeiem gospodăria şi aşa am făcut. De Paşti, încondeia ouă (picurate cu ceară) pentru tot cătunul Dumbrava, gătea mâncăruri alese. Creştea animale, ţinea vacă, muncea în câmp, avea grijă de nepoţi şi încă îşi croia timp de odihnă, pentru cititul cărţilor şi ziarelor. De la ea am învăţat să stau la masă de trei ori pe zi, servind mâncare caldă. „Decât orăşeancă flămândă, mai bine ţărancă sătulă”, era deviza mamei de la Ropcea. Lăsa tot lucru când intram la ea, niciodată nu-mi vorbea stând cu spatele la mine sau făcând ceva”. La laude, însă, era zgârcită. Citea ce se publica despre ansamblul „Izvoraş”, urmărea emisiuni la televizor despre vestita ei noră, dar îi spunea doar atât: „Ai cântat, te-am auzit…”, trădându-şi, totuşi, în voce mândria. I-a dăruit cea mai frumoasă cămaşă şi o cătrinţă extraordinară, câteva basmale înflorate, pieptăraşul. Cât a stat la închisoare, a cusut şi a brodat pentru supraveghetoarele de acolo. Acasă – numai pentru Victoria şi nepoţi. Niciodată n-a refuzat să stea cu copiii când trebuia să plece cu Ştefan la spectacole în România. O îndruma la care femei să se ducă să înregistrez cântece vechi. Când tânăra familie a trecut cu traiul la apartament, le aducea zilnic lapte, smântână, brânză, copturi. Nu-i intra bucăţica în gură, dacă nu se împărţea cu ei. După moartea lui Ştefan, Victoria şi-a ridicat casa cu ajutorul socrilor. Tatăl-socru o dezmierda cu „rândunica moşului”. Era un regalist înfocat. De fiecare dată, când copiii se întorceau din România, se interesa dacă nu l-au văzut pe regele Mihai. Până în ultima zi a sa a sperat, sărmanul, că va veni regele şi le va face dreptate românilor de pe Valea Siretului.

MARIA TOACĂ

Cernăuţi 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: