Şedinţă de lucru la Prefectura Suceava

Soluţii pentru ca transportatorii să-şi poată continua activitatea

În cursul zilei de 2 iunie, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a avut loc o şedinţă de lucru coordonată de subprefectul Sucevei Daniel Prorociuc, în care au fost abordate problemele cu care se confruntă transportatorii suceveni.

Potrivit Prefecturii Suceava, discuţiile au vizat în principal analiza situaţiei activităţii agenţilor economici din domeniul transporturilor în contextul situaţiei epidemiologice actuale, precum şi identificarea de soluţii pentru ca activitatea de înmatriculare a vehiculelor să se adapteze nevoii de revenire cât mai rapidă a transportatorilor la situaţia la dinaintea introducerii stării de urgenţă, respectiv a suspendării activităţii cu publicul a SPCRPCIV Suceava.

Totodată, s-a analizat oportunitatea introducerii programărilor pentru persoanele juridice în situaţii de urgenţă argumentată, în contextul necesităţii de licenţiere la ARR şi angajarea acestora în contracte comerciale.

Prefectura menţionează că la şedinţă au participat comisar de poliţie Finiş Florin-Valy, împuternicit şef al serviciului, şi prim-vicepreşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Alin Creţu, preşedinte al Asociaţiei Transportatorilor de Mărfuri ATM Bucovina.

Prefectura Suceava a mulţumit operatorilor de transport de pe raza judeţului, şi nu numai, „care, printr-un efort comun, s-au implicat în activităţi de sprijin atât prin donaţii proprii, cât şi prin asigurarea transportului pro bono a donaţiilor primite de la diverse organizaţii non-guvernamentale, societăţi comerciale sau persoane fizice”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: