Emil Ursu dezvăluie că cea mai importantă expoziţie care trebuia deschisă anul acesta la Suceava era chiar din Wuhan, despre aurul împăraţilor Chinei !

> Festivalul Medieval şi Bucovina Rock Castle au fost anulate, dar se pregătesc evenimente inedite pentru atragerea de vizitatori

 Directorul Muzeului Naţional al Bucovinei, Emil Ursu, a declarat, marţi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că cea mai importantă expoziţie temporară care ar fi trebuit vernisată în acest an la Suceava era chiar din Wuhan şi era despre aurul împăraţilor Chinei.

„În luna aprilie urma să deschidem o mare expoziţie, o foarte mare expoziţie, era pentru noi expoziţia anului, adusă din China, chiar din Wuhan” a spus Ursu.

El a menţionat că piesele respective sunt în România de anul trecut.

„Din păcate, ne-am luat gândul de a mai aduce expoziţia la Suceava” a precizat directorul Muzeului Naţional al Bucovinei.

El a spus că era vorba de expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi”, poate cea mai importantă expoziţie care venea la Suceava în anul 2020, cu mult sprijin din partea Ambasadei Chinei, „o expoziţie care merita toate eforturile”.

Emil Ursu a adăugat că, în ceea ce priveşte expoziţiile temporare, este dificil de crezut că până la sfârşitul anului se va deschide vreuna, din motive de securitate, context în care îi invită pe suceveni la expoziţiile permanente.

„Noi însă ne pregătim destul de bine pentru a redeschide muzeele noastre, pentru a deschide vizitarea, pentru început adresându-ne publicului local şi judeţean” a spus Ursu.

Pentru că se pot asigura fluxuri de vizitare unidirecţionale, s-au deschis de marţi Muzeul de Istorie, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, Cetatea de Scaun, Muzeul Satului Bucovinean şi Muzeul „Ciprian Porumbescu” de la Stupca. Celelalte nu, întrucât nu se pot asigura condiţiile de vizitare.

„În ceea ce ne priveşte, am luat toate măsurile pe care legea ne obligă să le luăm. Mai mult decât atât, am încercat să fim nu în spiritul legii, ci în litera ei” a declarat Ursu.

El a arătat că inclusiv în muzeele în aer liber purtatul măştii e obligatoriu, respectiv în Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean.

Ursu a spus că în muzeele în aer liber se pot produce aglomerări, adică să existe momente în care distanţa între persoane să nu se respecte, iar atunci masca e un element de securitate în plus.

Directorul Muzeului Naţional al Bucovinei a subliniat că, în perioada în care programul de vizitare a fost suspendat, muzeul a încercat să fie aproape de vizitatori în mediul online şi a avut peste 1,147 milioane de vizitatori online, un număr semnificativ în condiţiile în care, în 70 de zile, Muzeul Luvru a avut circa 10 milioane de vizitatori online, iar Muzeul Bucovinei este mai mic de 20 de ori decât Luvru.

El a mai declarat că, în perioada următoare, se încearcă identificarea de evenimente inedite şi că a iniţiat discuţii cu Centrul Cultural „Bucovina”, cu Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, care au repetat diverse programe.

„Încercăm să îmbinăm activitatea celor două instituţii, să vedem în ce măsură fără a atrage încălcarea timpilor alocaţi pentru muzee, cu nu mai mult de două ore într-un muzeu” a spus Ursu, menţionând că sunt idei care ar putea duce la un plus pentru vizitatori.

Directorul Muzeului Naţional al Bucovinei a precizat că în perioada imediat următoare este clar că nu se vor putea organiza evenimente mari şi că anul acesta nu vor fi organizate Festivalul Medieval, Bucovina Rock Castle sau „Lume, lume hai la târg”.

El a arătat că prevederile legale nu permit organizarea evenimentelor mari, pentru că există un risc imens în a organiza evenimente cu un public foarte numeros, el amintind că anul trecut Festivalul Medieval a avut peste 27.000 de vizitatori în 3 zile.

Directorul este convins că pagubele pentru Muzeul Naţional al Bucovinei vor fi imense în acest an.

„Noi, anul acesta, aveam o autofinanţare de două milioane de lei şi nu mai avem nicio şansă să ne gândim măcar la jumătate din această sumă. Activităţile s-au restrâns foarte mult. Bugetul alocat de CJ Suceava va trebui diminuat în perioada următoare, pentru că, fiind vorba de o perioadă de lipsă a marilor evenimente, sumele respective nu se mai justifică” a spus Ursu.

El a mai subliniat că, în ceea ce priveşte activitatea publică a muzeului, evenimentele nu acoperă decât maxim 20% din activitatea unui muzeu.

„Să nu uităm că muzeele în toată lumea au fost create pentru a depozita patrimoniul, a depozita memoriile, or activitatea principală este de conservare şi restaurare a patrimoniului cultural-naţional” a spus Emil Ursu.

El a menţionat că perioada de suspendare a activităţii cu publicul a fost o perioadă foarte bună pentru fişarea patrimoniului, pentru că, din 400.000 de piese, Muzeul Bucovinei are fişate circa 20%.

Emil Ursu a arătat că Muzeul Naţional al Bucovinei are un patrimoniu imens, iar partea de conservare este foarte importantă, dând ca exemplu Muzeul Satului Bucovinean, care este o microlocalitate rurală ce trebuie întreţinută, unde anual casele trebuie unse, trebuie văruite, piesele trebuie restaurate, conservate.

„Această activitate are ca finalitate publicul. Indiferent dacă este deschis sau nu publicului, rolul muzeului este de a transmite generaţiilor viitoare un patrimoniu” a precizat Ursu.

El a concluzionat că anul 2020 va fi „un an de sacrificiu”, an în care Muzeul Naţional al Bucovinei va încerca să aducă publicul în muzee pentru expoziţiile permanente. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

4 Comentarii

  1. Răzvan și Vidma says:

    Exercițiu de șiretenie tipic ursărească,de la divizia culturală a asocierii „Răvan și Vidma” !
    Deci,ce treabă ar avea,într-un context instituțional normal și legal,managerul unui muzeu ,fie el și „de importanță națională”, (sau poate tocmai în legătură cu această calitate!!) ca să anunțe eșecurile vădite ale politicilor culturale ale CJ al PDL,este cumva în fișa postului său să se ocupe de muzeu ca un merceolog de magazinul comunal,să transforme un muzeu relativ important într-o unitate de producție fictivă,in care cineva bagă banul la un capăt iar la celălalt iese o sumă mai mare, la care se branșează și se binedispun anumite gâze ,un fel de țuțuroi al banului public risipit pe răgălii și kitsch-uri monstruoase?
    Dar iese o sumă mai mare sau este doar o modalitate de a drena/sifona bani publici?
    Există,desigur,și aspecte pozitive în comunicările sale,unul ar fi acela că anul acesta Cetatea de Scaun a Sucevei, cu toate ale sale,monument istoric din clasa A,șanțul Cetății de Scaun,scapă nepișate și nepângărite de vomele,chiștoacele,prezervativele și seringile cu esență de ierburi ale junelui Andy&Neisprăviții asimilați… La fel,C.J. face economii destul de importante,presupunând că nu va mai aloca bani aiurea celor doi gâziști paraziți pentru parada bulendrelor ca și pentru răgetele pogo-pogo-iștilor din șanțul cetății,despre care – halal răzbunare a sorții – nu s-a știut și nu s-au publicat niciodată date reale sau apropiate de realitate în legătură cu numărul de participanți,rețete financiare,alte cele… Că dacă ar fi recunoscut că numărul lor nu depășea,pe un spațiu cât un timbru fiscal mai mare ,pe seară,500 de deficienți de IQ (așa zice un anume domn Bobby,care consideră muzica lor drept un leac pentru cei cu IQ mic…) iaca,mai puteau cerși banii CJ,că doar Flutur e de-al nostru,element cultural milos…Chiar și așa gâza agresivă lansează pe gazeta sa de perete promisiunea că nu-ș ce alt festival răsfirat,acustic sau aquatic,se va face, deoarece face el demersuri,la Vatra Dornei,ca să sperie urșii,in duhul muribundului turism fluturesc bazat pe iluzii și efecte speciale,de oșleag&kluppen…
    Această tărășenie care pare nesfârșită deoarece dumnealor au sau cred că beneficiază de o clauză de impunitate „à perpétuité” ,un melange de fapte penale și mârlănii kitsch-oase,deci BRC și „festivalul medieval” nu se vor mai ține anul acesta,spre jalea atât a mătăhălosului manager de idei mercantile sau subversive,chiar,în legătură cu istoria locului cu care dumnealui i se pare că s-a intabulat, deci iaca esența comunicării din cele de mai sus,o încercare a apei cu degetul,în legătură cu care se mai ridică probleme importante ,peste care nu se poate sări ușor,cum ar fi:
    – răgălia din șanțul cetății se ține de 10 ani,ar fi fost util să se facă un bilanț economic onest și transparent,așa cum cere,încă,legea… Pentru că mimarea doar a unor efecte care ar ține de zona culturală,necuantificabile sau,in orice caz,neaflate la nivelul priceperii vulgului, reprezintă doar o fațetă penală a aceleeași minciuni urso-fluturo-gâziste…Spre comparație,un festival uriaș,unul care contează în domeniul profesat,cunoscut în Europa și in lume ,UNTOLD,provoacă, prin anularea sa anunțată fără echivoc ,în contextul pandemic cunoscut,pierderi primăriei Cluj-Napoca de cca 60.000.000 de euro… Răgălia de categoria a treia sau a patra numită BRC,provoacă CJ al PDL Suceava,vărsător de bani publici,pierderi atunci când se ține,când dezmățul are loc,se produce,la fel și festivalul bulendrist zis și „medieval”… Mai clar,acuma că anul acesta nu se vor mai desfășura,sponsorii fac economii din bani publici…Halal să vă fie,domnu’ manager,subtilitățile dumneavoastră de merceolog rural ne depășesc,nu că ne-am fi aștepta să le detaliați,dar orișicât,măcar să mimați că o faceți…
    – nici UNTOLD,nici Electric Castle,festivaluri mari care procură imagine dar și venituri atât producătorilor lor dar și primăriilor cu care se intersectează în materie legală,taxe,impozite,nu stau în banul public,nu ofensează valorile culturale si istorice cu statut de simbol național,nu sfidează bunul simț,nu sunt organizate contra cuiva,nu sunt blasfemii organizate de instituții publice sau cu vocație publică,nu am auzit ca managerul vreunui muzeu din Cluj sau al castelului Banfy din Bonțida să se imbrace în bulendre de zănatici și să iasă la șosea ca să sfideze majoritatea tacută a populației care nu agreează genul,bugetele primăriilor primesc bani buni de pe urma patimii admiratorilor genului…Din motive care doar aparent ne scapă,după cum se va vedea,noi trebuie să ducem în spate,să sponsorizăm kitsch-urile monstruoase ale unor neisprăviți ,o dinastie de impostori…
    – degetul pe rană: in anii ’90,Gavril Mârza &Asociații încă nu știau cu ce se manâncă statul capitalist,cum e să fii și „democrat” dar să și scoți statul din jocurile economice,să te ascunzi pentru timpuri mai bune,pe undeva,prin tufe prin păduri…Atunci au găsit un măcăleandru care se dorea reșapat,un ronin hămesit,care trăise cu cele 12 clase ale sale,scremute,ca dătător în gât,măcăleandru ,pârâcios de serviciu pe lângă intelectualii de extremă dreaptă sau care cochetau cu idei din această zonă…Poet de duzină,epigon paunescian,turnător-(in)formator cu școala vieții la guzănăria de la „Flacăra” dar și la cenaclul de la uzinele Vulcan unde se coceau niște atitudini nepotrivite la adresa partidului și statului în ședințele de cenaclu improvizat din fosta casă a lui C.Z.Codreanu,deci l-au găsit și l-au pus să lucreze in maniera nouă,COMINCO-istă,în interesul statului,a democrației originale,vituperând prin ziare facute pe bani din conturile neblocate ale UTC-ului, impotriva cui? A legionarilor,noi și vechi,a reacțiunii de dreapta,a popilor reacționari care iși doreau proprietățile Fondului Bisericesc inapoi…Iaca așa a câștigat omul un ban la strungul de mâncat kkt al noului regim,prolific,furăcios,impostor,nerușinat,nesimțit,agresiv,zăbălos,dând la cap cu invective de șofer&pădurar,banul să iasă… Intre timp apăruse și internetul,era de unde fura kklau,metoda increțirii frunții și a mimării comportamentului științific fusese brevetată,a venit și „reacțiunea” la putere,a fost nevoie ca să fie recuperat de către cineva ai cărui strămoși veniseră,nu-i așa, ca emigranți ardeleni,spre Bukowina,pe „șeaua” Tihuței,de Pataky,mare pictor maghiar…
    – Iată descrierea pe scurt a celui care a imbrobodit toate loturile de politruci de pe la diferite partide de dreapta stângii și de stânga dreptei,fără excepție,impostorul sfertodoct a jucat la cacealma și a câștigat o sinecură grasă,un post de consultant artistic pe bani buni,cu două derogări de la doi ministri maghiari (ca să vezi…),nu-i de ici de colo să se ceară studii superioare pentru post și tu să fii tot atât de invățat și de școlit cât sunt site-urile de popularizare pe care intri și pe care le greblezi,le colaționezi și le faci cărți, plătite de CJ al PSD sau al PDL,legate în pachete și trimise să zacă pe la primării,cu rol de șampon pentru primarii alocați …Si să umfli pentru asta un salariu regal,să ai o structură cu picioare de lut la dispoziție (CCB) ba să mai iei câte o coșarcă de bani,tu și plodul tău neisprăvit,pentru niște kitsch-uri neopaunesciene,răgălia din șanțul Cetății de Scaun…O adunare de ratați și aspiranți bătrâni la statutul de genii ale muzicii tinere,astăzi și mâine,amin,că avem și noi facturi de plătit…
    – cu bască sau fără bască,informator sau nu ,impostor sfertodoct care a jucat la cacealma și a câștigat,iaca,la 25.01.2020 dumnealui,domnul Gâză,avea vârsta legiuită,65 de ani,potrivită pentru a-și lua catrafusele,tablele,cobzele,instrumentarul de copy-paste și a se duce acolo unde lirica populară precizează in legătură cu plecările de pe prispa căsii! Insă numai de conivență cu gauleiterul Ghită, care face ce vrea in herzoghtum-ul său,adecă inclusiv asistă la moartea a cam 200 de kovidiști indărătnici ca urmare a politicilor sale înțelepte și nu pățește nimic (că cât este Joha in floare/in nemica nu ne doare…) omul nu pleacă,el mai are o misie de indeplinit,festivaluri de clocit,lume de prostit,bani publici de părăduit… Unde,in țara aceasta,atunci când faci vârsta de pensie și nu ai nici studiile necesare postului pe care il ocupi ți se prelungește activitatea? Puteți incerca un răspuns?
    – INTREBARE FINALĂ: și dacă,totuși,domnule Ursu,indiferent că te-ai obișnuit sau nu cu criticile ,precum unii etnici cu scânteia,există un final în toate,o dare de seamă mai amplă despre toate ale imposturii,contrafacerii,sfidării,comportamentului jegos,ofensator, față de publicul din ale cărui taxe și impozite ești plătit?

  2. Ursu e un director adevărat!

    • Răzvan și Vidma says:

      Sigur că domnul Ursu este un director adevărat! Dacă n-ar fi,nu ar face asta:
      http://prntscr.com/ss5lom
      Ochiul stăpânului îngrașă vita? Pas de tout,cum s-ar zice la Louvre,în tindă,este un preview,un tablou vivant ,concepția despre lume și viața din evul mediu a domnului Ursu,adică ceea ce face diferența intre Louvre și MNB în favoarea celui din urmă,subînțelegându-se că il bate la kur la capitolul „like-uri”,in pofida unei clare megalomanii a desuetului muzeu francez,un fel de hurdubaie ,de hală ,de 20 de ori mai mare,precum parcarea din centrul Sucevei pe lângă o gheretă de paznic la SJU…
      Sau așa:
      http://prntscr.com/ss5w71
      …unde se vede mai clar,chiar,de ce preferă vizitatorii virtuali să umble pe site-ul muzeului de importanță națională al Bukowinei,că unde este director așa un domn mare tre’ să fie,obligat,și ceva mai interesant ca la scorțosul Louvre,cu petrele sale furate din Egipt și cu hlizita aia furată din Italia ,Lona Misa,sau cum i-o mai fi spunând! Unde mai vedem noi în fiecare an promoții de halate din material de perdea de sufragerie,cu incuietoare tip zăvor,cămeșoaie deturnate de pe la străbunica soacrei, un compleuaș cu o tichie de mărgăritar,unde?
      Insă merită să mai știți,domnu’ Rot.,din respect pentru faptul că dvs. aveți tăria opiniunilor chiar și in context virtual,că acest adevărat director are despre realitatea inconjurătoare,despre mediul proxim din care iși nutrește barba creață,cam aceeași imagine pe care o are,de exemplu,poetul Vasile Cerlincă despre alfabetul dac dar și mujicul Iwan care dă ca sigur și azi că samovarul este strămoșul locomotive! Câtă înțelepciune,cât curaj eminamente național, ca să compare MNB cu acest PLM (Pauvre Louvre Museum,cred…),păcat că nu este reflectat corespunzător dincolo de zona metropolitană Șcheia!
      Insă poate nu este chiar așa,poate pe mine mă roade la ficat că acest Louvre de Bukowina, cu doar 20% din patrimoniu fișat în 10 ani de mandat ursăresc, atrage vizitatori virtuali care vor să vadă o ie bărbătească bukowineană expusă,in premieră mondială,aici , sau poate renumita și acum pe nedrept uitata (inclusiv de către efendi procoror) spadă a lui Stefan cel Mare,practic sora geamănă,cf Ursu,a celei de la Topkapî,perdută de nește răuleni între expoziția de la Suceava și cea de la Iași,fiind,pesemne,deturnată de către agenți otomani… Citiți,domnu’ Rot.,până la capăt acest comentariu întăritor al domnului Ursu din finalul articolului de mai jos,așa face un director adevărat,moare cu spada originală în dinții săi rari,de luptător pentru cauza bukowinismului:
      https://www.newsbucovina.ro/actualitate/196442/premiera-la-suceava-o-sabie-lui-stefan-cel-mare-va-fi-prezentata-pentru-prima-data-publicului-cadrul-expozitiei-stefan-cel-mare-din-istorie-vesnicie-ursu-este-surpriza-su
      Sau poate tunurile lui Stefan cel Mare din R. Moldova,blocate in vamă de către gruparea UE+NATO+Ciuma Roșie,ca import de armament din țări suspecte sau ciudate,sau,poate,Sala Tronului,reamenajată în mandatele domnului Ursu,în care Maria Voichita intră intempestiv peste reprezentanții diplomatici ai UE de pe vremea aceea ,ca să-l anunțe pe domnitor că i-a venit ceva,ca de 28 de zile…
      Desigur că regretul de a nu fi putut expune aurul de la Wuhan,aflat ,culmea,în țară,putea fi depășit… Ce-ar fi fost,să zicem,ce acțiune de efect zdrobitor, complementar față de contextul carantinal de la Suceava care a uimit toată Europa ,dacă aurul de la Wuhan ar fi fost expus la SJU Suceava,in bijuteria,perla coronei (!!) administrației Flutur,să fi fost acolo și un vernisaj zglobiu,cu poze,cu platani uscați plantați ,într-o groapă făcută chiar de domnul Ghiță, cu lopata sa cu sclipiri mate,de gauleiter dedicat propășirii Bukowinei,ca județ kovidal fruntaș…
      Dacă nu apare nici o dezmințire de la adminsitrația așa-zisului muzeu Louvre,in sensul că este doar de 19,5 ori mai mare decât MNB,dacă și respectatul ziar care este Crai Nou trece peste deranjul care se profilează în orizontul publicitar fluturistic și publică inclusiv imaginile de mai sus,atunci,da,lumea va ști cât de mare director este domnul Ursu,deoarece vulgul are acuma doar o idee vagă…

  3. Eu domnu Răzvan Șividma (cred ca asa este corect numele matale, dar teai grăbit, nu?) am spus numai ca director adevarat dar urma să spun ca și mare, doar ca ma șlasat netul , luaiar sai ia de operatori de internet hotomani! Că când să exprimi sentimente și aprecieri nobile despre câte cineva, hop nai net. Astai tara noastră. Și tocmai de aceea domnu in cauza este adevarat și mare ca face lucruri. Ai mai vazut matale pe cineva asa in fata dlui Flutur? Păi ce voiasi sa se înțolească tot ițari și in boandă cu dihori. Doara aici este Bucovina si diversitatea este la ea acasă. L-ai vazut cât de neânfricat și de sigur merge înainte pe sub privirea bucuroasă a dlui Flutur în fața celui slăbuț care îi ține lumânarea? Chiar sub spânzuratoare, în a doua fotografie este dârz ca un voievod. Drept, cam turicit după luminozitate. Iar eu am vrut săl laud cum ar lăuda, am auzit, un înțelept al canibalilor pe oameni zicând ca toți sunt buni, ha, ha! Așa crezi matale.
    Cu reflectarea faptelor și spuselor lui, cum zici, eu cred ca Șcheia n-a intrat în zona metropolitană fie ca săl saboteze pe directorul Ursu, fie că oprirea reflectării e de bine.
    Iar cu spada cu bucluc, ca am tot auzit ba aia, ba aialaltă, eu unul sunt poporul și eu pe cine sa cred in aceasta calitatea a mea de popor, pe matale care esti rau intentionat cu popularizarea și cu prestigiul Bucovinei sau cu directorul Ursu care este om de meserie și director, ca am citit undeva că până și chinejii l-ai chemat să-i ajute să rezolve nu stiu ce problema a lor de istorie chinezească și tocmai de aceea au vrut săi dea la Suceava aurul împăraților Chinei numai că se putea ca aurul să aducă și mai mulți covizi aici, că și așa slavă Domnului, am avut destui, nici nu știm câți, că lumea spune că adevărul urmează săl afle istoricii. Așa că ce sa mai zic eu. Sănatate matale si Domnului Ursu și tuturaor. Să triți! Si Crai nou, că-i ziar ca lumea.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: