CJSU Suceava:

Şi locuitorii din comunele Bălăceana, Ilişeşti, Şcheia şi Todireşti pot circula fără documente justificative în interiorul zonei metropolitane Suceava

Prefectura Suceava a anunţat, ieri, că, având în vedere necesitatea de „a asigura contiguitatea spaţială” a teritoriului administrativ al municipiului reşedinţă de judeţ şi a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în zona metropolitană constituită conform legislaţiei specifice, în data de miercuri a avut loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

În cadrul acestei şedinţe s-a hotărât aplicarea unitară a măsurilor prevăzute la art. 5 alin.3 din Legea nr. 55/ 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 coroborate cu dispoziţiile punctului 20 din anexa la Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nr. 25/ 18.05.2020, la nivelul următoarelor localităţi: zona metropolitană Suceava compusă din municipiul Suceava, oraşul Salcea, Adâncata, Bosanci, Dărmăneşti, Dumbrăveni, Hănţeşti, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Siminicea, Stroieşti, Udeşti, Vereşti, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale Bălăceana, Ilişeşti, Şcheia şi Todireşti.

„Astfel, în interiorul şi între localităţile sus-menţionate se poate circula fără documentele justificative prevăzute în cele două acte normative sus-menţionate” se arată în comunicat. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI