Secretarul de stat Ionel Oprea:

SJU Suceava este spitalul cu cea mai mare capacitate de ventilare din ţară

> În ATI mai sunt 7 pacienţi intubaţi, ceea ce indică o diminuare a crizei

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Ionel Oprea a anunţat, în şedinţa operativă de ieri, că Spitalul Judeţean Suceava a înregistrat progrese şi este pregătit, din toate punctele de vedere, să asigure asistenţă medicală de specialitate.

El a precizat că, la acest moment, Spitalul Judeţean Suceava are cea mai mare capacitate de ventilare din ţară, secţia ATI fiind pregătită cu 42 de paturi prevăzute cu ventilatoare.

El a spus că deosebit de important este că, în acest moment, în secţia ATI sunt doar 7 persoane intubate, ceea ce indică o diminuare crizei.

Potrivit lui Oprea, situaţia în spital este stabilă, fiind asigurată resursa umană la 50% din capacitate, prin angajarea asistentelor, infirmierelor şi îngrijitoarelor puse la dispoziţie prin efortul comun societate civilă-administraţie.

El a mai anunţat că a dispus şi realizat reorganizarea gestiunii de farmacie pentru vizualizarea stocurilor disponibile, fiecare medic având posibilitatea verificării, în timp real, a existenţei medicamentelor necesare, în cazul lipsei putând solicita, prin raport, achiziţionarea acestora.

De asemenea, Oprea a dispus calcularea costului mediu per pacient în situaţii de criză, aceasta fiind o informaţie importantă în fundamentarea necesarului de resurse financiare ce trebuie alocat.

Secretarul de stat Ionel Oprea a precizat că a dat dispoziţie să fie elaborat „Ghidul de îngrijiri al bolnavului de Covid-19”, document esenţial în contextul actual, ce va fi extrem de util atât personalului medical, cât şi voluntarilor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI