Handbal masculin

„Nu vom avea alături al optulea jucător”

> A declarat antrenorul echipei CSU din Suceava, Adrian Chiruţ

 Sportul românesc s-a „reactivat” din momentul în care preşedintele României a preconizat ridicarea stării de urgenţă din 15 mai. În pofida entuziasmului reţinut al oamenilor de sport, se anticipează reluarea competiţiilor, în primă fază, care nu se ştie cât va dura, fără spectatori.

Dacă la fotbal, acolo unde tribunele găzduiesc mii şi zeci de mii de spectatori, porţile vor fi închise, la acelaşi lucru se pot aştepta şi jocurile sportive cu mai puţini suporteri.

În aceeaşi categorie intră şi echipa de handbal masculin CSU din Suceava. După un sezon de ambiţie şi plin de dorinţa de revenire în primul eşalon valoric, gruparea suceveană este pregătită să se lupte pentru promovare.

Din păcate, CSU din Suceava va disputa turneul semifinal fără spectatori în tribune. Măsura a fost adoptată de Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal, cu votul a 20 dintre cele 27 de cluburi afiliate. La turneul semifinal al Diviziei A, programat în perioada 12-14 iunie, pe teren neutru, formaţia suceveană se va lupta pentru cele două locuri calificabile la turneul final cu grupările CSM Alexandria, ACS Szejke Odorheiu Secuiesc şi CS Unirea Sânnicolau Mare.

Din cealaltă grupă vor face parte CSM Botoşani, CS Medgidia, Universitatea Cluj şi CSM Oradea.

Primele două clasate din fiecare grupă a turneului semifinal se vor califica la turneul final, acolo unde ocupantele poziţiilor 1 şi 2 vor promova în Liga Naţională, în vreme ce echipele de pe locurile 3 şi 4 vor merge la baraj.

„Va trebui să ne descurcăm fără suporterii noştri, care au fost întotdeauna alături de noi şi ne-au încurajat, şi nu se ştie când vom mai avea parte de ovaţii din tribune. Nu vom avea alături al optulea jucător, aşa cum ne-am obişnuit, dar ne vom strădui să ne atingem obiectivul propus la finele acestui sezon competiţional, promovarea.

Nu se ştie exact ce va fi, care este programul, însă băieţii noştri deja îşi turează motoarele pentru revenirea la antrenamente. Toată lumea abia aşteaptă să revină pe teren şi lupta va fi aprigă.

Este o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit şi sper ca la finalul acestui campionat să ne bucurăm pentru că am muncit mult”, a declarat antrenorul echipei CSU din Suceava, Adrian Chiruţ.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI