Fotbal judeţean

AJF Suceava a suspendat definitiv toate competiţiile pe care le organizează

Conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava a decis suspendarea definitivă a tuturor competiţiilor pe care le păstoreşte, din cadrul sezonului 2019-2020, din cauza pandemiei cu Covid-19.

„Situaţia de la Suceava este una foarte dificilă, mult mai gravă decât în restul ţării, şi cred că nimeni nu se mai gândeşte la fotbal. Nu cred că este posibil să se mai poată juca fotbal până la eradicarea totală a pandemiei, iar acest lucru este greu de anticipat. Ar însemna, apoi, să jucăm la foc automat o perioadă scurtă de timp, însă este greu să programezi meciuri din două în două zile la nivelul amator din fotbalul judeţean, acolo unde jucătorii au alte priorităţi în viaţă. În mod cert, nimeni nu va risca să dea drumul la o competiţie înainte ca această criză să se fi sfârşit cu adevărat. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă, prin absurd, competiţiile fotbalistice din ţara noastră se vor relua la un moment dat şi va apărea la scurt timp un nou caz de coronavirus. Campionatele vor trebui stopate din nou. Important este să trecem cu toţii sănătoşi peste această perioadă dificilă şi să ne gândim cum să ne organizăm mai bine pentru viitorul sezon din fotbalul judeţean, pe care preconizăm să-l începem la începutul toamnei”, a declarat Ciprian Anton, preşedintele AJF Suceava.

Conform deciziei de suspendare definitivă a tuturor competiţiilor desfăşurate sub egida Asociaţiei Judeţene de Fotbal, rezultatele vor fi omologate exact aşa cum se regăsesc în acest moment pe site-ul oficial al forului sucevean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: