Doi suceveni care au oferit informaţii false s-au ales cu dosare penale

Prefectura Suceava a anunţat, sâmbătă, că au fost sancţionate mai multe persoane fizice şi juridice pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea răspândirii epidemiei cu noul coronavirus.

Astfel, în cursul zilei de vineri, ca urmare a măsurilor dispuse pentru prevenirea şi combaterea riscului de răspândire a noului coronavirus Covid-19, au acţionat 152 de poliţişti, 49 de poliţişti locali şi 12 jandarmi.

Efectivele menţionate au realizat acţiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, de verificare a locaţiilor de carantinare, precum şi de verificare a unităţilor comerciale pentru impunerea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă.

În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 663 persoane aflate în autoizolare, 142 de unităţi economice şi 140 de persoane aflate în carantinare instituţionalizată.

„Acţiunile de verificare s-au finalizat cu întocmirea a două dosare penale pentru fals în declaraţii cu privire la datele furnizate la persoane aflate în zona Suceava şi Fălticeni, aplicarea a 16 sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 pentru nerespectarea măsurii autoizolării, cu o valoare totală de 49000 lei. Trei dintre sancţiunile contravenţionale au fost aplicate administratorilor de unităţi economice (baruri) din zona Câmpulung Moldovenesc, pentru nerespectarea ordonanţei militare, valoarea totală a acestora fiind de 210000 lei” se arată în comunicat.

Prefectura Suceava a făcut din nou recomandarea ca populaţia să respecte măsurile dispuse pentru limitarea şi prevenirea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus Covid-19, în special măsurile de autoizolare, protecţie prin dezinfectarea mâinilor şi utilizarea măştilor şi evitarea deplasărilor inutile în locuri aglomerate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI