In memoriam

Dr. MIRCEA D. MATEI 

La început de martie, un telefon îmi aduce o veste tristă. Arheologul Mircea D. Matei a trecut la cele veşnice. Un nume mare pentru cei ce cunosc şi cinstesc istoria medievală a Moldovei, în general, şi a Sucevei, în special. Când am primit această veste, prima imagine ce mi-a stat în faţă a fost una, de acum îndepărtată, veche de aproape patru decenii, aceea a clipei în care Mircea D. Matei a intrat în conştiinţa mea.

Eram proaspăt absolvent al Facultăţii de Istorie şi Geografie din Suceava şi muzeograf la Muzeul de Istorie al Sucevei. Directorul muzeului din acea vreme de fericită amintire, Octav Monoranu, m-a îndemnat să urmez calea arheologiei medievale şi mai ales să urmez drumul pe care profesorul Mircea D. Matei îl contura cu mare responsabilitate încă din vara anului 1951, când la Suceava lua fiinţă, sub conducerea profesorului Ion Nestor, primul şantier de arheologie medievală din România, şantier la care aveau să participe arheologi, istorici, istorici de artă, precum şi numeroşi studenţi. Suceava avea să fie locul unde a funcţionat şantierul şcoală în care s-a format prima generaţie de arheologi medievişti din România.

Între studenţii care au participat la lucrările şantierului arheologic de la Suceava, deschis în 1954, se afla şi Mircea D. Matei, alături de Mitrea Bucur şi Gheorghe Diaconu, cel care în timp şi cu responsabilitate îşi va lega viaţa ştiinţifică de numele oraşului Suceava. Începând din 1955, Mircea D. Matei avea să participe la primele campanii de cercetări arheologice de la Mănăstirea Putna, unde a avut privilegiul să pipăie cu mâna mărturiile materiale ale atâtor veacuri de istorie. Din 1959, Mircea D. Matei va conduce, în calitate de responsabil, şantierul arheologic de la Suceava, înlocuindu-l astfel pe mentorul său, profesorul Ion Nestor. Suceava a fost un subiect mult îndrăgit, astfel încât a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat, în urma stagiului de pregătire de la Leningrad cu tema Oraşul Suceava până în secolul al XVI-lea, lucrare care, adusă la zi ca informaţie ştiinţifică, va fi publicată în 1989 la Editura Academiei.

Suceava a fost şi locul unde şi-a găsit perechea, soţia iubitoare Nicoleta, care l-a însoţit, de-a lungul întregii sale cariere, în toate campaniile de cercetare arheologică, fiindu-i cu adevărat un sprijin.

Sub conducerea sa au fost efectuate cercetări arheologice la Mănăstirea Putna, alături de Nicolae şi Voica Puşcaşu (zona de nord a zidului de incintă cu chiliile, Casa Domnească), precum şi la Curtea Domnească din Suceava, alături de regretatul Emil Ioan Emandi, cu care va mai efectua cercetări arheologice la Berchişeşti, Vornicenii Mari, Liteni,Tulova etc.

Un loc important în cercetările arheologice l-a constituit Biserica Naşterea Sf. Ion Botezătorul din Siret, Biserica Sf. Ioan Botezătorul (Coconilor) – Suceava, Biserica Sf. Gheorghe Mirăuţi – Suceava, prima catedrală mitropolitană a Moldovei, unde a descoperit vestigiile primei biserici ctitorite în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de Petru I Muşatinul.

Lucrările ştiinţifice publicate în decursul timpului au rămas şi vor rămâne un reper în istoriografia medievală românească.

Faptul că activitatea ştiinţifică a arheologului Mircea D. Matei este recunoscută la nivel academic este dovedit şi de acordarea în anul 2007 a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ca o încununare a activităţii ştiinţifice de cercetare a istoriei vechii capitale a Moldovei – Suceava.

Prin viaţa şi opera sa, Mircea D . Matei va rămâne un model de fidelitate şi slujire a ştiinţei patronate de Muza Clio, un model luminos şi inspirator pentru generaţia tânără, prin competenţa sa academică, prin tenacitatea sa, prin nobleţea sa sufletească şi prin modul în care a reuşit, cu înţelepciune şi multă dragoste, să îndrume şi să formeze generaţii de studenţi, astăzi slujitori ai Istoriei.

Acum, la acest ceas de vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii de obşte, rugăm pe Hristos Domnul să aşeze sufletul lui în ceata drepţilor, să ne ţină uniţi sufleteşte cu profesorul care ne-a învăţat tainele arheologiei medievale româneşti. Şi rugăm pe Hristos Domnul Cel înviat din morţi să odihnească sufletul robului Său în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care azi sunt întristaţi de plecarea sa dintre noi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: