Numărul cazurilor de gripă creşte

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în cursul săptămânii trecute au fost raportate 50 de noi cazuri de gripă, cu 29 de internări.

Cele mai multe îmbolnăviri, 19, au fost la grupa de vârsta 5-14 ani, precum şi la grupa de vârstă 2-4 ani, unde s-au raportat 14 cazuri de gripă, şi la grupa de vârstă 15-49 ani, cu opt cazuri de gripă. La grupele de vârstă 0 – un an, 50-64 de ani şi peste 65 de ani s-au înregistrat câte trei cazuri de gripă. Din totalul celor 29 de persoane cu gripă care au fost internate în spital pentru tratament, 17 sunt copii cu vârste de la 0-14 ani.

Tot în perioada 20-26 ianuarie, în judeţ s-au înregistrat 2.018 cazuri de viroze respiratorii cu 54 de internări şi 613 cazuri de pneumonie cu 141 de internări. De remarcat este că, în intervalul menţionat, peste jumătate din numărul cazurilor de viroze respiratorii şi de pneumonie s-au înregistrat în rândul copiilor cu vârsta de până la 14 ani.

DSP Suceava a precizat că în cursul săptămânii trecute a fost recoltată o probă pentru analize de laborator în vederea confirmării sau infirmării diagnosticului de gripă în cazul unui copil în vârstă de 3 ani. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI