Întoarcerea la Domoleni

În mod cât se poate de firesc, Gheorghe C. Moldoveanu s-a întors de unde a plecat. În anii din urmă, citindu-i rândurile despre Domoleni, percepând locul acela ca o matrice a celui care avea să devină profesorul şi scriitorul, sper că i-am înţeles şi nostalgia faţă de o „acasă” care, fie ea diferită de la ins la ins, trăieşte peste vremuri în fiecare. Mi se părea că autorul vorbeşte despre solul său din care nu l-au dezrădăcinat timpurile, l-au crescut şi l-au înnoit; mi se părea autorul un arbore înalt şi zvelt, aşa cum dintotdeauna l-am ştiut, care-şi apleacă ramurile spre a-şi atinge rădăcinile. Desigur, aţi citit în „Crai nou” ce a scris USV despre domnia sa. Aţi reţinut, desigur, că, printre altele, atitudinea sa era marcată de o anume stricteţe şi de o anume (zâmbitoare) ironie. Spre un exemplu, fostul său student nu uită că, în anul II, urmând să reprezinte USV la Colocviile „Mihai Eminescu”, deoarece se suprapuneau datele, l-a rugat să-i amâne examenul după revenirea de la Iaşi. Desigur!… La sosire, studentul l-a întrebat despre data evaluării de vară. Profesorul (cam supărat că fu nevoit să pice juma’ de an; la istoria limbii sau dialectologie?) i-a zâmbit cu zâmbetul de la curs şi seminarii: În toamnă, cum altfel?… Dacă-l ştiai/simţeai pe Gheorghe Moldoveanu, n-ai fi putut să-i devii pricinaş (las’ că în toamna aceea, unica, am prestat şi la limba franceză!); o simţea şi domnia sa, profesorul, o simţea şi studentul. Astfel că, peste ani (şi ani…), mi s-a mişcat mereu inima bucurându-se de apropierea sa (dincolo de vârste şi niveluri profesionale), de pildă colaborând cu „Crai nou”, de asemenea cu un site de care doar rar am vreme, mult bucurându-mă şi de rugăminţile sale ca nu cumva să-i lipsesc de la lansarea cărţilor la Suceava; ştiu că era încântat să fim acolo, ca discipoli ai săi. S-a întâmplat ca ultima, „Crîmpeie de limbă română”, vol. 2 (noiembrie 2018), să fie împerecheată, la Biblioteca USV, chiar cu un eveniment „Crai nou”, o donaţie de peste 5000 de volume! Iată că, astfel, am fost printre martorii declaraţiei cu privire la „norocul său că Dumnezeu l-a învrednicit să poată scrie”.