În data de 31 ianuarie a.c., orele 18 – 21, Centrul de Studii Asiatice din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează „Gala culturii chineze”.
Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a hotelului Imperium, bulevardul Sofia Vicoveanca, nr. 17, Suceava.
Această gală se alătură unei serii de evenimente organizate de centre şi asociaţii culturale din toată ţara în preajma Festivalului Primăverii, care va începe anul acesta pe 25 ianuarie 2020, ziua în care se sărbătoreşte Anul Nou Chinezesc.
Programul pentru „Gala culturii chineze” va cuprinde: expoziţie personală de pictură şi caligrafie chinezească – Daniel Deacu, student la Beijing Language and Culture University; povestiri din şi despre China – Daniel Deacu; poezie chinezească – Liu Qian, profesoară de limba chineză; miniconcert de muzică chinezească – Royal Cvartet.
Vă aşteptăm într-o atmosferă elegantă să vă bucuraţi împreună cu noi de o seară specială, într-un loc unde ne dorim să aducem China mai aproape de dumneavoastră.
Intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate.
Moderator eveniment: Alina Deacu, profesoară de cultură şi civilizaţie chineză la Centrul de Studii Asiatice. (Comunicat de presă)

























Comentarii