Se dau alegeri de primar într-un singur tur. Candidează numiţii A, B (cotaţi cu şanse), C, D şi încă alţii mai mărunţei. Se merge la urne. Câştigă alegerile A cu (să zicem) 40%, urmat de B cu 30%, plus ăilalţi. A devine primar. Sunt ieftine alegerile, dar nu suficient de bune/ democratice. Aşa că…
Se dau alegeri de primar în două tururi. Să presupunem că în primul se întâmplă ca mai sus, iar în al doilea, confruntându-se A cu B, va deveni primar A, cu 70%. Foarte bine! Însă alegerile în două tururi presupun şi varianta a II-a, mai interesantă (înţelegând, adică, un interes anume pentru aceasta). După primul tur, ca mai sus, se coalizează B cu C şi cu D (poate şi cu cei mai mărunţei), îşi antrenează mare parte din alegătorii lor în acelaşi sens, iar apoi B bea din cupa victoriei cu (să zicem) 55%. A costat, dar a meritat!
Iată că, din povestea astfel rezumată, se poate observa de ce (ori mai ales în ce situaţii) jocul democratic face (mai) bine. Contează şi cine aruncă zarurile, dar şi cine le amestecă. Plus că – în teorie, dar mai ales în practică – funcţionează şi regula următoare: e puţin lucru ca cineva să-l voteze pe B (şi să iasă A…), dar mare lucru e ca, la o suplimentară strângere de rânduri, alegătorii lui C şi ai lui D, democratic răzgândindu-se, să voteze apoi pentru… contra lui A. În fond, e o victorie a democraţiei să votezi contra (şi se va vedea astfel victoria exact în localităţile unde astfel, politic, se va juca). Sunt convins că nu e caz de Suceava! Alea jacta est…
Comentarii