Inima unui adolescent bate în pieptul unei femei de 40 de ani din Suceava

„A fost o luptă contra cronometru la spitalul din Târgu Mureş. O femeie de 40 de ani, cu probleme grave de inimă, a primit încă o şansă la viaţă, după ce familia unui adolescent din Galaţi, aflat în moarte cerebrală, a decis să doneze organele. Au fost prelevate ficatul, rinichii, plămânii şi inima. Din cauza condiţiilor meteo, inima a ajuns la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş cu elicopterul şi mai apoi cu o ambulanţă. Inima a fost prelevată la spitalul de neurochirurgie din Iaşi. Donatorul este un adolescent de 15 ani care a suferit un atac cerebral în urma unei malformaţii. Părinţii acestuia au fost de acord cu donarea mai multor organe.”

…De la Ştirile ProTv am aflat că primul transplant de cord din acest an, despre care v-am relatat în ediţia anterioară, a fost efectuat în beneficiul unei femei de 40 de ani, din Suceava, care se afla pe lista de aşteptare a institutului  de un an. Intervenţia a durat 3 ore. Anul trecut s-au efectuat şase transplanturi de inimă, însă pe lista de aşteptare sunt peste 100 de pacienţi.

Radu Bălău, medic: „Donatorul a fost un pacient de 15 ani, cu anevrism cerebral rupt, în moarte cerebrală. A fost o echipă multiplă, s-au recoltat cord, plămân, rinichi, ficat. Intervenţia a decurs fără evenimente. Receptorul are 40 de ani şi are acum o inimă cu 25 de ani mai tânără” a anunţat ProTv.

Drumul a fost unul lung şi asta din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, care nu au permis elicopterului SMURD să ajungă la spitalul din Târgu Mureş. Aparatul a aterizat pe o pârtie din Harghita, de unde inima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Târgu Mureş.

Prof. conf. dr. Horaţiu Suciu, şef chirurgie cardiovasculară: „Gândurile merg şi spre familia donatorului care a pierdut un copil şi îmi dau seama prin ce trec. Poate o uşoară alinare este aceea că inima copilului va bate încă mult timp, pentru că transplantul a fost o reuşită”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: