Spike Lee devine prima personalitate de culoare care prezidează juriul Festivalului de la Cannes

Cineastul american Spike Lee devine prima personalitate de culoare care prezidează juriul prestigiosului Festival de Film de la Cannes, a cărui a 73-a ediţie se va desfăşura în perioada 12 – 23 mai, potrivit The Hollywood Reporter.

Lee, în vârstă de 62 de ani, s-a declarat „şocat, fericit, surprins şi mândru în acelaşi timp” de faptul că scrie istorie.

Veteranul cineast şi-a prezentat şapte filme în premieră la Cannes, începând cu debutul său, „She’s Gotta Have It”, care a stârnit vâlvă în 1986, fiind recompensat cu premiul pentru tineret al secţiunii Quinzaine des Realisateurs. Cel mai recent, Lee şi-a prezentat la Cannes filmul „BlacKkKlansman”, în 2018.

Numirea sa, marţi, ca preşedinte al juriului la Cannes vine după ce organizatorii galei Oscar, care, luni, au anunţat nominalizările de anul acesta, au fost criticaţi pentru că au ignorat artişti şi regizori de culoare.

„Sunt onorat că sunt prima persoană din diaspora africană (SUA) care este numită preşedinte al juriului de la Cannes şi al unui festival de primă clasă”, a mai spus Spike Lee, într-un comunicat de presă.

Regizorul va primi şi un premiu Palme d’Or pentru întreaga carieră.

Spike Lee este o voce proeminentă a comunităţii americane de culoare, explorând adeseori în filmele sale relaţiile interrasiale.

În istoria Festivalului de la Cannes, cineastul Wong Karwai, originar din Hong Kong, a fost singura personalitate asiatică ce a prezidat juriul, în 2006.

Actriţa franceză Isabelle Adjani, al cărei tată era algerian, a fost prima persoană cu origini africane care a prezidat juriul, în 1997.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: