Cad zidurile

După ce poate va fi văzut dumneaei aşa ceva pe la nişte unităţi bancare (la unele, că nu la toate se poartă), Violeta Alexandru, ministrul Muncii (un ministru devenit deja foarte… popular), a găsit să-şi arate grija pentru pensionari (şi) dispunând stârpirea ghişeelor din casele de pensii: „Se sparg zidurile!”. Prin urmare, în curând, începând din Bucureşti, apoi în toată ţara, viitorul pensionar şi pensionarul, veniţi cu treburi la casa de pensii, nu vor mai suporta umilinţa de a avea contact cu funcţionarul statului printr-o ferestruică, ci vor fi poftiţi să ia loc în faţa acestuia şi… Iar spre a fi eradicate şi cozile (cu pensionarii e mai greu, sunt din ce în ce mai mulţi, că, vorba aceleiaşi doamne, românii sunt degrab doritori să se facă pensionari), tot ca la (unele) bănci (ca să nu zic ca la Urgenţe), beneficiarii vor fi poftiţi să-şi ia bilet de ordine, iar apoi să aştepte frumuşel (unde? probabil în săli anume amenajate, cu canapele şi distribuitoare de apă plată, poate şi cu automate de ceai) să le vină… rândul. Elegant, ce să zicem. Dacă doamna ministru ar fi discutat şi cu angajaţii din structură, ar fi aflat că o altă metodă de a suprima cozile e să fie mai multe ghişee; pardon, mai mulţi funcţionari acolo, la măsuţele lor. Însă cum acest subiect e tabu (şi aşa nu ştie guvernul cum să mai stârpească din angajaţi), e mai simplu să se spargă zidurile. Dai un var, cumperi nişte scaune iar poporul e (aparent) mulţumit.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: