Contribuţia pentru persoane cu handicap neîncadrate creşte de la 1 ianuarie

Odată cu majorarea salariului minim brut, creşte şi contribuţia pentru persoanele cu handicap neîncadrate, astfel că entităţile economice vor trebui să plătească cel puţin 300 de lei dacă nu angajează persoane din această categorie defavorizată.

Strict legată de creşterea salariului minim este contribuţia pentru persoane cu handicap neîncadrate. Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plata se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră (HG 935/2019 publicată în MOF 1010 /16.12.2019).

Pentru construcţii, salariul minim rămâne la 3.000 de lei, precum la 2.350 de lei lunar rămâne şi salariul pentru cei cu vechime de muncă de cel puţin un an şi studii superioare.

Potrivit Legii nr. 448/2006 art.78 alin. (2) şi (3) autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Dacă nu angajează persoane cu handicap, plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

De exemplu, o entitate cu 100 de angajaţi are obligaţia fie de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi, respectiv 4% * 100 = 4, fie de a plăti la stat lunar o sumă egală cu 4* 2.230 lei = 8.920 lei.

Anterior acestei modificări, suma pe care o datora era de 4* 2.080 lei = 8.320 lei, cu 600 de lei mai puţin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: