Handbal masculin

CSU Suceava reia azi pregătirile pentru partea a doua a sezonului competiţional 2019-2020

Cea mai scurtă vacanţă de iarnă a unor sportivi suceveni a fost cea a handbaliştilor de la CSU Suceava. Jucătorii pregătiţi de Adrian Chiruţ au revenit chiar de azi la antrenamente.

Pentru ei urmează 10 zile de antrenamente „neplăcute”, cele fizice, pentru ca apoi ei să joace mai multe meciuri amicale până la debutul oficial care va avea loc pe 2 februarie. În prima etapă a celui de-al doilea tur de campionat, CSU Suceava va evolua pe terenul celor de la Poli Iaşi.

După perioada de reacomodare la efort şi de „şpan”, cum se spune, formaţia suceveană va juca două partide de pregătire cu CSM Vaslui în zile de 17 şi 18 ianuarie. Apoi, începând cu 23 ianuarie, CSU Suceava va participa la un turneu la Baia Mare acolo unde alături de Minaur vor mai veni CSM Reşiţa şi Potaissa Turda.

„Vom încerca să facem cât mai multe jocuri de pregătire în compania unor adversari puternici pentru a ne verifica potenţialul. Probabil vom mai contracta încă unul sau două jocuri amicale cu echipe dispuse să ne întâlnească.

Avem puţine jocuri în campionat şi avem nevoie de confruntări aprige pentru că ne aşteaptă o parte a doua a sezonului foarte dificilă. Sper să ajungem la forma maximă pe final şi să ne luptăm pentru promovarea în Liga Naţională”, a afirmat antrenorul echipei de handbal masculin CSU Suceava, Adrian Chiruţ.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI