Colindă cu sufletul, de la Mălini

Ziariştii de la Crai nou au primit ieri, cu prietenie, colinda unui grup cu adevărat special. Parte dintre fetele grupului „Flori de Mălini”, coordonat de soţii Maria şi Puiu Creţu, au cântat două colinde de Crăciun, repere dragi şi profunde transmise din generaţie în generaţie. Sunt colinzi furate, cu mult timp în urmă,  cu  urechea şi cu sufletul, de la vechii romii care colindau cu vioara sub ferestrele gospodarilor din Mălini, ieri, acompaniate la flaut de  Puiu Creţu, profesor al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

„La noi, la Mălini, colindele au fost aduse cândva demult, cele mai multe dintre ele de lăutarii din Bucovina, noi fiind vechii regăţeni. Vechii romi din satul Mironu, din Valea Secă, ne colindau în copilăria mea cu vioara, la geam. Era splendid! Colinda aceasta, «Sus în vârful plaiului», mama mea a învăţat-o de după geam. Legat de aceasta, le spun întotdeauna tinerilor despre cât de impresionant este în colinda românească cum plaiul românesc este legat de rai. Plai şi gură de rai…” a povestit prof. Maria Creţu, care şi-a pus  inima şi energia întregii vieţi în slujba folclorului, a tradiţiilor mălinenilor şi a tuturor românilor.

Vedeta grupului „Flori de Mălini” care ne-a vizitat ieri a fost Angelica Galea, adolescenta de 16 ani care este deja o mică celebritate datorită succesului pe care îl are la un concurs folcloric televizat. Vedeta supremă a fost însă vocea celor cinci fete de liceu, îmbrăcate în costumul popular tradiţional, o voce a frumosului şi a istoriei  creştinismului ce va dura în Măliniul lui Labiş pentru totdeauna.

Grupul colindătorilor de la Mălini a fost însoţit de Lucian Dimitriu, inspector pentru educaţia romilor din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava şi colaborator al cotidianului „Crai nou”, care a avut câteva cuvinte speciale pentru ziarul care i-a considerat textele demne de a fi făcute publice. „Vă mulţumesc că aveţi încredere în mine de 3 ani deja. Sunteţi un altfel de cotidian, unul care acordă culturii spaţiu larg, nemaiîntâlnit în presa suceveană” a spus prof. Lucian Dimitriu.

Grupul de la Mălini a fost de altfel şi primul care ne-a  urat „La mulţi ani!” şi a aplaudat cu sinceritate cei 30 de ani, marcaţi peste câteva zile, de când „Crai nou” se bucură de încrederea sucevenilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: