„Ocuparea Forţei de Muncă”, 21 de ani de activitate

> În 2019, la nivel naţional, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 71,6%, depăşind cu 1,6 puncte procentuale ţinta de 70% stabilită prin Strategia „Europa 2020”

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) a aniversat, pe 10 decembrie, împreună cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), 21 de ani de activitate, informează Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al instituţiei sucevene.

„În această perioadă, instituţia noastră s-a transformat, a evoluat şi a acumulat o experienţă bogată, deosebit de important în acest proces fiind sprijinul acordat de Uniunea Europeană şi schimbul de bune practici cu instituţiile similare din statele membre UE” se arată în comunicatul de presă transmis de AJOFM Suceava. Potrivit comunicatului, în 2019, la nivel naţional rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 71,6%, depăşind cu 1,6 puncte procentuale ţinta de 70% stabilită conform Strategiei „Europa 2020”.

În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin strategia amintită, ANOFM are în derulare proiecte non-competitive de peste 600 de milioane de euro finanţate din Fondul Social European, implicate fiind toate agenţiile teritoriale. Proiectele în cauză au drept scop creşterea gradului de ocupare şi a competenţelor profesionale ale persoanelor în căutarea unui loc de muncă pe piaţa muncii; sporirea şanselor de ocupare pe piaţa muncii a tinerilor, şomerilor de lungă durată, persoanelor de etnie romă şi persoanelor cu dizabilităţi şi acordarea de facilităţi angajatorilor care încadrează şomeri.

ANOFM funcţionează sub autoritatea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi are rolul de a pune în aplicare politicile şi strategiile guvernamentale privind ocuparea forţei de muncă, punând accent pe îndeplinirea obiectivelor majore stabilite prin Strategia „Europa 2020”, respectiv creşterea ocupării forţei de muncă prin diminuarea şomajului de lungă durată, a şomajului în rândul tinerilor, dar şi al altor categorii de persoane care întâmpină dificultăţi de integrare pe piaţa muncii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: