Fotbal

Campania realizată de AJF Suceava pentru sprijinirea tânărului Sergiu Ieremie, un succes

Multă lume a sărit în ajutorul lui Sergiu Ieremie, tânărul fotbalist de la Liceul cu Program Sportiv din municipiul reşedinţă de judeţ, accidentat pe terenul de fotbal. Părinţii lui Sergiu se declară copleşiţi de numărul mare al celor care s-au interesat de situaţia copilului lor şi de dorinţa acestora de a contribui în vreun fel sau altul la recuperarea sa. Au fost căutaţi de oameni de rând, dar şi de personaje din lumea fotbalului ce au dorit să rămână anonime, cu toţii exprimându-şi disponibilitatea de a fi alături de Sergiu în aceste momente grele.

O idee excelentă în cadrul campaniei a avut-o preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Ciprian Anton a convins 10 dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti suceveni ai momentului să-şi pună la bătaie tricourile oficiale de joc de la echipele pentru care activează, acestea urmând să fie vândute în cadrul unei licitaţii pe facebook, care se va încheia pe data de 16 decembrie.

„Toţi banii strânşi vor fi donaţi familiei lui Sergiu, pentru a fi folosiţi la plata operaţiei şi în cadrul procesului de recuperare, care va fi unul de durată”, a precizat Ciprian Anton, care a dorit să le mulţumească pentru implicare fotbaliştilor Toma Niga (FCSB), Mihai Roman (FC Botoşani), Lucian Goian (Chennaiyin, India), Florin Plămadă (Metaloglobus Bucureşti), Cosmin Tucaliuc (Gloria Buzău), Sebastian Nechita (Juniorul Suceava, internaţional Under 17 al României), Cătălin Golofca (CFR Cluj), Doru Popadiuc (Poli Iaşi), Alexandru Buziuc (Academica Clinceni) şi Valentin Buhăcianu (UTA).

Necazul lui Sergiu s-a produs în urmă cu aproximativ 5 săptămâni, la un meci din campionatul naţional de juniori, la Bacău, când sportivul în vârstă de doar 16 ani a suferit leziuni foarte serioase la genunchi în urma unui fault comis de un adversar asupra sa, alegându-se cu ligamentele încrucişate rupte şi meniscul.

„Îmi pare nespus de rău pentru ce a păţit acest băiat, mai ales când văd cât de mult suferă. E un copil foarte serios şi devotat, pe care l-am descoperit la Bosanci, în urmă cu 7 ani. Ne puneam mari speranţe în el, pentru că posedă o viteză de deplasare foarte bună, excelează la capitolul forţă şi loveşte mingea aşa cum trebuie cu piciorul stâng. Are şi o fibră musculară foarte bine definită, ceva în genul lui Daniel Bălan. Pentru a putea reintra în circuit, are nevoie de o operaţie de reconstrucţie a genunchiului şi de transplant de ligamente, iar o astfel de operaţie costă în jur de 3.000 de euro, sumă care depăşeşte posibilităţile părinţilor. De aceea, fac un apel la toţi cei care pot să ajute, pentru că ar fi păcat să se piardă un astfel de talent, Sergiu fiind unul dintre liderii generaţiei sale şi un copil care visează de mic să ajungă fotbalist”, a declarat antrenorul Marius Lup, de la LPS Suceava.

Cei care doresc să facă o faptă bună de sărbători pot depune bani în conturile: euro RO26INGB0000999903375364 şi lei RO90INGB0000999903469078, deschise la Banca ING.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: