>„În cazul în care se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, se vor aplica sancţiuni contravenţionale, se va suspenda sau interzice activitatea unităţilor în neregulă” atrage atenţia dr. Dănuţ Corneanu, şeful DSVSA > În vederea prevenirii răspândirii pestei porcine africane, vor fi verificate inclusiv mijloacele auto, pentru a urmări mişcarea porcinelor vii provenite din gospodăriile populaţiei aflate în zonele afectate
Începând de joi, 28 noiembrie a.c. şi până pe 7 ianuarie 2020, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava anunţa intensificarea măsurilor specifice şi a controalelor sanitare veterinare cu privire la respectarea condiţiilor de igienă, cât şi cu privire la modul în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de porc, dar şi alte produse de origine animală.
Potrivit directorului executiv dr. Dănuţ Corneanu, campania survine apropierii sărbătorilor de iarnă, perioadă în care, în mod tradiţional, comercializarea şi consumul unor cantităţi de alimente de origine animală cresc în mod considerabil, astfel că verificările vizează inclusiv prevenirea răspândirii pestei porcine africane.
Controalele vor avea loc în târguri de animale, pieţe agroalimentare, abatoare, unităţi de tranşare, unităţi de depozitare şi de procesare, în unităţile de vânzare cu amănuntul, precum carmangerii, măcelării, magazine alimentare, supermarketuri şi hipermarketuri. Nu în cele din urmă, controale se vor face în unităţile de alimentaţie publică de tipul pensiunilor turistice, agroturistice, restaurantelor, cantinelor, bufetelor, unităţilor de catering, cofetăriilor, patiseriilor, laboratoarelor de cofetărie şi laboratoarelor de patiserie.
Dr. Corneanu precizează că la sediul DSVSA, cât şi la circumscripţiile sanitare veterinare se va lucra inclusiv sâmbăta şi duminica, unde pot fi efectuate examenul pentru depistarea trichinella spiralis, cât şi sesizări referitoare la eventualele nereguli.
„În cazul în care se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, se vor aplica sancţiuni contravenţionale, se va suspenda sau interzice activitatea unităţilor în neregulă” atrage atenţia şeful DSVSA Suceava.
În vederea prevenirii răspândirii pestei porcine africane, echipe mixte, cu reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei, vor fi prezente în târguri şi pieţe agroalimentare, verificate în trafic fiind mijloacele auto proprietate personală, pentru a urmări mişcarea porcinelor vii provenite din gospodăriile populaţiei aflate în zonele afectate. De asemenea, sub supraveghere sunt carnea proaspătă de porc, carnea tocată, carnea preparată şi produsele destinate consumului propriu obţinute de la porcine din exploataţii din zone cu restricţii.
„Recomandăm populaţiei ca aprovizionarea cu produse alimentare de origine animală şi nonanimală să nu se facă din spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar sau din sistemul de vânzare stradal, între blocuri, din portbagajele maşinilor, locuri în care nu sunt asigurate controlul sanitar veterinar, temperatura şi starea de igienă corespunzătoare” accentuează dr. Dănuţ Corneanu.
























Comentarii