Noul terminal al Aeroportului Suceava va fi dat în folosinţă peste 6 luni

> Astfel se va dubla capacitatea de procesare a pasagerilor

> Gheorghe Flutur: Suntem în discuţii cu 16 companii de zbor pentru noi curse externe şi interne. În decembrie şi ianuarie vor fi zboruri charter de vacanţă spre Sharm el-Sheikh

Noul terminal al Aeroportului Suceava, construcţie realizată din fondurile Consiliului Judeţean Suceava cu 15 milioane de lei, ar urma să fie finalizat la jumătatea lunii mai a anului viitor, a anunţat ieri, pe şantierul noului terminal, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

El a precizat că stadiul de execuţie este de 35%, iar săptămâna viitoare va fi turnată şi placa între parter şi etaj. Până la sfârşitul lunii decembrie, la noul terminal se va monta carcasa, urmând ca apoi să se execute lucrări interioare.

Construcţia va avea un total de peste 1500 mp şi va putea procesa, anual, între 500.000 şi 700.000 de pasageri.

Preşedintele Flutur a spus că până în 15 noiembrie traficul pe Aeroportul Suceava a fost de 385.000 de pasageri, în creştere cu 22% faţă de anul trecut, dintre care 23.000 de pasageri au fost cetăţeni ucraineni.

El a explicat că după darea în folosinţă a noului terminal se va dubla capacitatea de prelucrare a pasagerilor, în condiţiile în care, în prezent, se folosesc containere pentru aşteptare şi şi-a cerut scuze pasagerilor pentru situaţie.

Totodată, el a menţionat că sunt pregătite şi stocate în magazii dotările necesare acestui nou terminal.

Potrivit preşedintelui Flutur, a fost destul de complicat să se ajungă la actualul progres din cauza cablurilor care existau în zonă, dar că până la urmă constructorii s-au ţinut de treabă.

În prezent, Aeroportul Suceava are, săptămânal, 13 curse interne şi 17 externe, a spus Flutur, care a subliniat că va creşte, categoric, numărul de zboruri.

„La ora la care vorbim suntem în discuţii cu 16 companii de zbor, poate-poate deschidem noi destinaţii. Nu pot să vă spun mai mult, dar ne interesează noi destinaţii de aici, de la Suceava, şi intern, şi extern” a arătat Gheorghe Flutur.

Una dintre noutăţi este că de anul viitor Tarom va opera o cursă de dimineaţa de la Bucureşti spre Suceava, iar în 21 şi 27 decembrie, dar şi pe 2, 8 şi 14 ianuarie vor fi curse spre Egipt, la Sharm el-Sheikh, pentru cei care doresc să meargă iarna în zone călduroase.

Preşedintele CJ a mai spus că sunt pregătite încă 52 de locuri de parcare la aeroport, numărul acestora ridicându-se la 160, iar anul viitor se intenţionează dublarea până la 300 a locurilor de parcare.

Flutur a mai declarat că a cerut semaforizarea intersecţiei DN 29 cu drumul judeţean spre Aeroport şi că speră ca CNAIR să aprobe această solicitare. Pentru fluidizarea traficului se discută despre realizarea unui al doilea drum dinspre Botoşani, prin Dumbrăveni, spre Aeroport.

„Încheiem un an de independenţă a Aeroportului, pentru că nu le-am mai acordat subvenţie, dar ne-am interesat cum se descurcă fără subvenţie. Se descurcă bine pentru că au multe curse, au taxe pe care le încasează şi atunci se poate fără subvenţie” a precizat Gheorghe Flutur.

El a menţionat că discuţiile privind noi destinaţii vizează Paris, Bruxelles, Madrid sau Tel Aviv, iar pe intern, Timişoara – Cluj, poate şi cu escală, în condiţiile în care există cerere. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: