> Romanul va fi lansat la Bucureşti, la Târgul de carte Gaudeamus
Cel de-al doilea roman semnat de Constantin Severin, intitulat „Bibliotecarul Infernului” (Ed. Cartea Românească Educaţional), a ieşit ieri de sub tipar. Editorul cărţii este prof. univ. Vasile Burlui, iar redactor de carte, scriitorul Paul Gorban. Coperta este semnată de graficianul Ionuţ Broştianu.
Potrivit informaţiilor furnizate de autor, volumul va fi lansat la Târgul de carte Gaudeamus din Bucureşti, sâmbătă, 23 noiembrie a.c., ora 14, la standul nr. 26 al Editurii Cartea Românească Educaţional. La eveniment, Constantin Severin şi editura îi vor avea ca invitaţi pe scriitorul Daniel Corbu şi pe Olimpia Coroamă, preşedintele Asociaţiei Memorie şi Speranţă şi redactor-şef al revistei trilingve „3R” (română, italiană, franceză) dedicată memoriei dinastiei culturale Cazaban.
„Bibliotecarul Infernului” este confesiunea lui Giovanni Esposito (născut la Napoli, în anul 1685), făcută prietenului său din România Constantin Ionescu, scriitor şi pictor. Pe ambii îi leagă o atracţie neobişnuită şi iubirea pentru insula Ada Kaleh, micul Levant al României, care a avut un sfârşit tragic în anii ’70 ai secolului trecut, fiind scufundată în urma construirii hidrocentralei Porţile de Fier.
„Prozator profund, cu o imagistică bogată, cu o tehnică proaspătă, care stârneşte interesul lecturii, Constantin Severin aduce în faţa lectorilor săi o poveste captivantă, în care ne putem regăsi fiecare. Obsesiile culturale, cele carnale, cele sociale, precum şi cele mentale ale personajului principal ne fac să trăim cu intensitate fiecare pagină a acestei cărţi, cu atât mai mult cu cât ai mereu senzaţia că din cititor poţi deveni treptat un personaj al romanului. «Bibliotecarul Infernului» este una dintre cele mai tulburătoare cărţi scrise în ultimii ani în România, iar asta nu face decât să recunoaştem vocaţia autentică a lui Constantin Severin, prozator, poet şi artist vizual pe care istoria literară nu îl mai poate ignora” scrie, pe coperta a IV-a a cărţii, Paul Gorban. (D.L.)

























Comentarii